Tribunalele inchizitoriale. În situația în care acuzatul acceptă pocăința, este încarcerat toată viața. În clipa în care neagă crima comisă imputată acestuia, este asemuit unui eretic care nu este pocăit și, astfel, demn pentru ucidere. Cei care puteau spera la o oarecare milă erau persoanele care nesilite părăseau erezia, pocăindu-se, astfel, în final.
Tribunalele inchizitoriale. Concomitent, Inchiziția declară faptul că păcatul unui om este iertat atunci când își trădează nesilit prietenii, fiindu-le asigurată, astfel, viața pe banii atât ai prelaților, cât și ai pinților. Denunțătorul unui eretic perfect pe lângă faptul că garantează imunitatea, aduce și numeroase recompense, încât toată lumea, copiii, femeile și bărbații se transformau în spioni ai organizației Inchiziției, satisfăcându-și atât răutățile, cât și răzbunările.
Tribunalele inchizitoriale – Erezia este interpretabilă.
De exemplu, dacă cineva socotea ca fiind îndoielnice justiția sau, în general, activitățile Inchizitorului constituie o erezie, încât „[…] optzeci de preoți artodocși au fost condamnați la moarte pentru că s-au plîns de violențele unui inchizitor. Un prinț sau un senior, care nu-i urmărea pe ereticii de pe domeniile lui și nu-i preda Inchiziției era vinovat de erezie. Refuzul de a jura că îi vei denunța pe toți ereticii era o erezie.”
Tribunalele inchizitoriale. Atât procedeul, cât și modul de funcționare al inchizitorilor capătă, uneori, caracter ludic, comic și naiv, deși ceea ce caracterizează, cu certitudine, Inchiziția sunt abuzurile, nedreptatea, cât și cruzimile.
Un exemplu ilustrativ în acest sens îl regăsim în cadrul unui proces care este înregistrat de către Bernard Gui: „«Cînd un eretic este adus înaintea judecătorului, el ia un aer încrezător, ca și cum ar fi sigur de nevinovăția lui. El răspunde politicos, surîzând; „Sire, aș fi fericit dacă ați binevoi să-mi spuneți de ce sînt citat înaintea tribunalului.»”
Tribunalele inchizitoriale. Cu toate acestea, abuzul pe care puterea inchizitorială îl deținea în Spania era, mai degrabă, un abuz ce viza puterea politică decât pe cea religioasă. Totodată, persecuțiile nu au constituit nicicând un monopol deținut de către spanioli, ci, mai degrabă, o dovadă a acțiunilor pe care orice popor avea capacitatea să le exercite.