Reclamă

Cetatenii Romaniei care nu sunt catalogati drept fermieri, dar au un spatiu agricol pentru cultivat la țară sau o livadă pentru consumul propriu, nu beneficiază de aceleași prevederi precum producătorii agricoli. Acestia au liber in a se deplasa in aceasta perioada pentru a-si planta legumele de primavara.

Autoritatile au decis ca de aceasta disponibilitate de a se deplasa sa beneficieze strict fermierii care traiesc din ceea ce produc sau cultiva. Acestia nu vor putea fi sanctionati insa vor avea totusi obligatia sa prezinte autoritatilor declaratia pe propria raspundere in cazul in care aceasta va fi solicitata de catre autoritati.

    ”Conform Ordonanțelor Militare nr. 3 și nr. 4 este permisă deplasarea persoanelor, fără a fi specificată o distanță anume, pentru activități agricole. Această excepție a fost introdusă, în principal, pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli și al persoanelor care obțin din activitățile agricole unicul sau principalul venit și nu pentru a fi folosită ca pretext pentru a efectua deplasări de către orice persoană care are în proprietate un teren. Reamintim că nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare se sancționează contravențional.” se arata in raportul Ministerului Afacerilor Interne.

Masura impusa are ca scop prevenirea raspandirii epidemiei de coronavirus si este implementata pe perioada starii de urgenta.

Cei mai avantajati sunt romanii care locuiesc la tara si au in perimetrul proprietatilor lor gradina pe care o pot cultiva. Toti fermierii insa sunt de parere ca masura va ingreuna tuturor startul anului agricol 2020. Mai ales ca intreg prorcesul de cultivare cuprinde mai multe etape, de la pregatirea solului, distribuirea nutrientilor si abia aboi plantarea semintelor.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro