Reclamă

Zidul Berlinului a împărțit capitala Germaniei din data de 3 august 1961 până în 9 noiembrie 1989. Ziua marchează 30 de ani de la prăbușirea acestuia, marcând istoric dispariția Uniunii Sovietice și a sfârșitului Războiului Rece.

Rolul zidului a fost de a împărți Germania de Vest și de Est, fiind o modalitate prin care populația era împiedicată să scape din estul comunist pentru a ajunge în vestul capitalist. În ciuda faptului că Berlinul a fost împărțit în aceste două zone încă de la sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial, zidul a fost ridicat abia în anul 1961.

Zidul Berlinului era alcătuit, de fapt, din două ziduri paralele, care aveau între ele o zonă în care ese aflau paznici, gata să omoare pe oricine încerca să treacă. Această zonă este cunoscută drept o zonă a morții.

În anul 1989 o serie de revoluții au apărut în estul Europei, iar acest lucru a perturbat și situația din Germania. Oamenii s-au adunat în fața zidului și au solicitat gărzilor să deschidă porțile, iar după ce forțele de securitate și-au dat seama că sunt prea mulți pentru a fi răpuși, le-au permis trecerea.

În prezent, zidul nu mai există. Cu toate acestea, va fi mereu în amintirea europenilor drept bariera dintre comunism și capitalism.

 


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro