Ziua Internațională a Femeii. Istoria grea a lui 8 martie în întreaga lume
Ziua Internațională a Femeii este marcată pe data de 8 martie. La început a fost doar o expresie a dorinței femeilor de a munci și de a-și dobândi anumite drepturi. Însă, cu timpul s-a transformat într-un motiv de sărbătorire a feminității, indiferent de religie și de rasă.
Astăzi, data de 8 martie reprezintă o zi de bucurie pentru doamne și domnișoare, când acestea primesc flori și cadouri în semn de respect și de apreciere.
Sărbătoarea de 8 martie a fost percepută mult timp un moment în care erau afirmate drepturile sociale și politice ale femeilor, precum și progresele făcute în cea ce le privește.
1) Când a apărut Ziua Internațională a Femeii
A apărut în vremea marilor tulburări sociale, Ziua Internațională a Femeii s-a ales și cu moștenirea protestului tradițional și a activismului politic. Înainte de 1910, destul de multe femei din țările dezvoltate industrial munceau.
Majoritatea dintre acestea lucrau în domeniul textilelor și al serviciilor casnice și erau supuse zilnic la discriminare sexuală și erau plătite cu mult mai puțin decât bărbații.

Așadar, au apărut organizațiile sindicale, iar de aici și până la revoltele industriale nu a mai fost decât un singur pas. În Statele Unite ale Americii, descurajarea și discriminarea au făcut ca femeile să devină tot mai implicate în campanii pentru a determina o schimbare.
În anul 1908, circa 15.000 de femei au manifestat la New York creând, un program de muncă mai scurt, salarii mai mari și dreptul la vot. În anul 1909, în urma unei declarații a Partidului Socialist din America, prima zi Națională a Femeii a fost sărbătorită în SUA pe 28 februarie.
Americancele au continuat să marcheze această sărbătoare în ultima duminică din februarie până în anul 1913.
2) Cum s-a ales data de 8 martie pentru a sărbători Ziua Internațională a Femeii
În anul 1910, cea de-a doua Conferință Internațională a Femeilor Muncitoare s-a ținut la Copenhaga. Clara Zetkin, lidera organizației femeilor din Partidul Social Democrat din Germania a adus în discuție stabilirea unei date stabile pentru toate țările pentru a sărbători Ziua Internațională a Femeii.
Cele peste 100 de femei din 17 țări care au participat la conferință reprezentante ale sindicatelor, partidelor socialiste, cluburilor de femei angajate și inclusiv cele trei femei alese în Parlamentul Filadei au votat în unanimitate ideea lansată de Clara Zetkin.
Pe date de 19 martie 1911 a fost sărbătorită prima zi Internațională a Femeii în țări precum: Austria, Danemarca, Germania și Elveția.
Peste un milion de femei și bărbați au participat în această zi la manifestații pentru ca doamnelor să li se acorde drepturi legate de muncă, dreptul la vot, la educație și de a deține funcții publice.
3) Accidentul de la fabrica de textile Triangle Shirtwaist
Pe 25 martie a izbucnit incendiul de la fabrica de textile Triangle Shirtwaist, din New York, în care peste 140 de femei și-au pierdut viața. Multe dintre femeile care au decedat erau imigrante de origine evreiască sau italiană, cu vârste cuprinse între 16-23 de ani.
Accidentul a atras atenția asupra condițiilor de muncă și a dus la îmbunătățirea legislației americane din domeniu.
În timpul Primului Război Mondial, mai exact în timpul campaniilor de pace, rusoaicele au sărbătorit pentru prima oară Ziua Internațională a Femeii în ultima duminică din februarie 1913. În același an, după discuții, această sărbătoare a fost mutată pe 8 martie.
În anul 1914, femeile din întreaga Europa au manifestat împotriva războiului și pentru solidaritate între femei.
În urma Revoluţiei din octombrie 1917, bolşevica Alexandra Kollontai l-a convins pe Lenin să oficializeze Ziua Internaţională a Femeii în Uniunea Sovietică.
De la apariţia ei în cadrul mişcării socialiste, Ziua Internaţională a Femeii a căpătat tot mai multă recunoaştere de la an la an, ajungând să fie sărbătorită în ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare deopotrivă.
Astfel, 1975 a fost declarat „Anul Internaţional al Femeii” de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Începând cu acest an, Ziua Internaţională a Femeilor a fost adoptată de multe dintre Guvernele ţărilor care până atunci nici nu aflaseră de existenţa ei.
4) Ziua mamei
În prezent, Ziua Femeii, popularizată mai mult ca „Ziua Mamei” în perioada comunistă, este o sărbătoare oficială în Afganistan, Armenia, Azerbaijan, Belarus, Burkina Faso, Cambodgia, China, Cuba, Georgia, Guinea-Bissau, Eritrea, Kazahstan, Kârgâzstan, Laos, Madagascar, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uganda, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam şi Zambia. Pe de altă parte, este sărbătorită, fără a fi o sărbătoare oficială, în ţări precum Croaţia, Serbia, Bulgaria, România şi Letonia.
În data de 8 martie se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor, soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor. În România şi Bulgaria, se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când, de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor.
În România, Ziua Mamei a fost în schimb declarată sărbătoare publică începând din 2010 şi este sărbătorită în prima duminică a lunii mai.Ziua Internaţională a Femeii. Istoria zilei de 8 Martie în România şi în lume





