Cu toții ne dorim o viață activă și echilibrată, dar și longevitate. Din nefericire, viața actuală nu ne oferă prea multe avantaje în această direcție.

Cele mai nocive elemente care stau în calea traiului nostru lung pe pământ sunt obiceiurile alimentare. Dacă reușești să scapi de acestea, ai șanse să ajungi o vârstă respectabilă.

Prăjelile în ulei de rapiță/ floarea soarelui/ulei de palmier

Unele dintre cele mai dăunătoare alimente pe care le poți ingera sunt prăjelile în ulei. În general, cartofii prăjiți, carnea sau chiar legumele scăldate la propriu în baie de ulei. Dincolo de faptul că acestea vin la pachet cu multe calorii și sunt dăunătoare, toți nutrienții lor se pierd prin prăjirea în ulei încins.

Dacă vrei să înnăbușești legumele sau carnea folosește un cub mic de unt sau câteva picături de măsline.

Chipsurile

Din aceeași categorie de alimente „scăldate” în ulei, chipsurile sunt extrem de dăunătoare. Un studiu recent a arătat că persoanele care consumă zilnic astfel de alimente au dezvoltat afecțiuni ale ficatului.

Semipreparatele

Trăim într-un prezent în care timpul ne-a devenit un real dușman. Printre orele de muncă sau responsabilități de familie, gătitul a devenit o activitate tot mai rară. Numeroase familii ajung să comande mesele zilnice sau să apeleze la semipreparate. Acestea sunt considerate de cei mai mulți dintre nutriționiști extrem nocive pentru organism.

Produsele de patiserie(covrigi, merdenele,etc)

Produsele de patiserie conțin grăsimi saturate, ceea ce înseamnă că pot avea efecte dezastruoase asupra organismului. Mai concret, consumul acestora poate duce la apariția afecțiunilor cardiovasculare.

Zahărul

Consumul de zahăr în cantități mari îți poate scurta viața. Acest produs trece prin anumite procese de rafinare care îl îndepărtează de varianta naturală. În trecut, zahărul brut consumat era produs din sfeclă brută sau trestie de zahăr. Acesta nu era supus atât de multor procese tehnologice.

De altfel, consumul sucurilor sau al produselor care conțin zahăr sunt la fel de periculoase.