Reclamă

Ultima seară înaintea Crăciunului este plină de tradiţii în casele românilor. De-a lungul anilor, mai multe evenimente au marcat ziua de 24 decembrie. Mai multe superstiţii au fost transmise din generaţie în generaţie, iar obiceiurile din ajunul Crăciunului diferă de la o regiune, la cealaltă.

Pe 24 Decembrie, în Ajunul  de Crăciun cerurile se deschid, însă acest lucru poate fi văzut „decât de oamenii credincioși și buni la suflet”, potrivit tradiţii-superstiţii.

Potrivit tradițiilor de la români, Maica Domnului înainte de a naște a cerut ajutor lui moș Ajun, dar acesta, considerându-se prea sărac, a trimis-o către fratele său mai înstărit – moș Crăciun. Astfel Fecioara Maria a născut în staulul al cărui stăpân era moș Crăciun.

O superstiție ne învață că în noaptea de Crăciun nu trebuie să deschidem ușa nimănui pentru că ne va zbura norocul din casă. Un obicei care se întâlnește în multe regiuni ale țării este ca în ziua de Ajunul Crăciunului, preotul, dar și cântăreții bisericești să umble cu icoana nașterii lui Iisus Hristos.

Tradiții la români! Ce este total interzis în Ajunul Crăciunului! Cum faci să ai noroc toată viața

În alte regiuni ale țării, fetele, pentru a-și vedea ursitul, lasă afară peste noapte puțin din toate felurile de mâncare negustate, astfel ursitul va veni și va gusta, iar acestea vor putea să-l vadă. Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri și tradiții populare, multe dintre ele păstrându-se încă atât la sate, cât și la orașe.

Obiceiuri în seara dinaintea Crăciunului

-se spune că pentru a avea noroc, în decursul vieții, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun;

-în ziua de Ajun când gospodinele ies prima dată în curte trebuie să adune câteva surcele pe care mai apoi să le împrăștie prin casă, aceste surcele se numesc „pui”;

-cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meragă bine și să nu le piardă la roit;

-gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun mai toate felurile de bucate, pentru a le avea și în anul următor;

 

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro