Cine nu visează la o îmbogățire peste noapte, o viață desprinsă din basm plină de lux și opulență. Cu siguranță nu toate generațiile privesc sub această perspectivă lucrurile însă cei mai mulți dintre tineri cred cu tărie în astfel de minuni. Sunt încurajați din plin de așa numiții „specialiști” sau „guru” în domeniu care se oferă cu toată generozitatea să predea cursuri de dezvoltare financiară online. Aproape o adevărată industrie în plină dezvoltare. Bineînțeles, astfel de idei nu sunt împărtășite gratuit ci vin la pachet cu tarife… substanțiale!

„Școlile de făcut bani” au împânzit internetul

Mediul online este de-a dreptul împânzit de promovări ale așa numitelor „școli” de dezvoltare personală dau financiară. Culmea, în fruntea lor nu se află profesori universitari cu diplome impresionante sau doctorate ci de cele mai multe ori, antreprenori care promit să își împărtășească modelul de bussines. Mai grav este că toate aceste cursuri promit îmbogățirea peste noapte. O țintă cu ajutorul căreia în mod special tânăra generație este extrem de atrasă.

O adevărată strategie de marketing se află însă în spatele fiecărui curs împachetat ca o soluție clară și sigură spre îmbogățire.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Cât „se cere” pentru o lecție de făcut bani?

Piața de profil a devenit una extrem de variată. Numeroși antreprenori sau persoane care susțin că au atins succesul, își arată disponibilitatea în a-și pune cunoștințele în slujba celor dornici. Deseori, tarifele pentru aceste „școli” online sunt mult mai mari decât un an universitar cu taxă. In urma acestor studii „înalte” nu vei obține vreo diplomă recunoscută la nivel internațional ci primești o așa numită garanție că ai dobândit toate insușirile care te vor ajuta să te îmbogățești.

Pentru o astfel de școlarizarizare, sumele pornesc de la câțiva doalro și ajung chiar la câteva sute, în unele cazuri peste 10.000 de euro.

De la Cezar Ionașcu la frații Tate despre „academiile” așa numiților viitori milionari

Printre cei care promit să îi învețe pe viitorii milionari pașii spre succes se numără și câteva nume devenite deja publice. Cezar Ionașcu este un reputat avocat care și-a lăsat deoparte cariera  pentru a preda cursuri de educație financiară și masculinitate.

Cursurile pe care acesta le susține în mediul online sunt concepute pentru a șlefui masculinitatea domnilor, dar și de a-i îndruma spre „absolutul financiar”.

Un alt exemplu elocvent în acest sens sunt frații Tate. Andrew și Tristan Tate au pus bazele conceptului „Hustler’s University”. Cei doi britanici au reușit să strângă sume uriașe predând cursuri de făcut bani, tinerilor din toată lumea. Prețurile percepute de frații Tate pentru astfel de ore online pornesc de la câțiva zeci de dolari. Totuși, chiar și de când sunt în spatele gratiilor, Andrew si Tristan au reușit să încaseze bani prin prisma școlii pe care o dețin. Conform datelor din presa internațională, platforma deținută de cei doi britanici ar produce peste 10 milioane de dolari pe lună.

Ce spune psihologul despre mirajul școlilor de făcut bani

Fenomenul cursurilor online de educație financiară sau dezvoltare personală este extins la nivel mondial. Nu doar în România sunt promovate astfel de modalități prin care banii se pot face ușor.  Spre această amploare, psihologii privesc cu îngrijorare. Totul din cauza impactului pe care acest gen de ideologii le pot avea asupra tinerelor generații.

Tinerii vor învăța că banii se fac ușor, fără să aibă în spate un temei educațional sănătos, muncă, dedicare, implicare.„, susține Denisa Delcaru, psiholog.

În opinia specialistului, tinerii trebuie să își aleagă alt gen de repere în societate, printre acestea numărându-se părinții sau profesorii.