Ei bine, psihologul Alexandru Pleșea, cunoscut drept Antrenorul Minții, este de părere că banii aduc fericirea numai atunci când scopul cu care îi cheltuim este mai mare decât interesul personal.

Mai clar, specialistul este de părere că banii aduc fericirea atunci când persoanele care muncesc, nu o fac doar pentru interesul personal, ci și pentru cei din jur. 

Când aduc banii fericirea?

Mai exact, un cadou pentru o persoană dragă, bucuria unui copil, o masă oferită cuiva, o donație făcută unei persoane care are nevoie, aceste lucruri aduc cu adevărat fericirea.  

„Banii aduc Fericirea doar când căutăm să servim viitorul nostru și al celor din jur. Servirea viitorului este observația spre unde ne îndreptăm si ce scop avem. Daca cei mai mulți dintre noi căutam să avem un acoperiș deasupra capului, este doar pentru ca așa am văzut la părinții noștri si la societate. Această puternică programare ne face să muncim toată viața pentru asta”, declara psihologul Alexandru Pleșea, conform Acasa TV.

Aduc banii fericirea? Iată cea mai mare greșeală pe care o facem cu toții

Ce înseamnă cu adevărat să fii fericit?

De câte ori nu ați auzit de oameni care, deși au avut extrem de mulți bani cândva, au ajuns acum să nu aibă de unde să bea apă? Sau de persoane care deși au o mulțime de bani, sunt triste mereu? Ei bine, psihologul consideră că stările necontrolate și capriciile oamenilor îi fac să cheltuie pe lucruri care își pierd valoarea după un timp. Pe de altă parte, dacă știi clar ce vei face cu banii, munca începe să prindă un sens mai puternic. 

CITEȘTE ȘI: Ce șanse ai să te îmbogățești în funcție de luna în care te-ai născut. Ei sunt cei mai norocoși 

Oamenii care înțeleg fluxul banilor se comportă ca și cum nu ar avea, mai spune acesta. Atenție, asta nu înseamnă că sunt zgârciți, ci că înțeleg că dacă nu ai un scop mai mare decât cel personal, nu vei câștiga mai mult. 

Fluxul banilor, extrem de important

Psihologul mai spune că expresia „banii nu aduc fericirea”, este pentru cei care înțeleg greșit starea de fericire. Aceasta nu este o stare dependentă de factorii exterior. Fericirea vine din interior. De asemenea fericirea este puterea de a dărui mai mult decât ai primit. Aceasta este fericirea adevărată. Orice altă formă este identificată cu egoul și nu este decât confort, plăcere, dorință, capriciu, moft sau interes, a încheiat psihologul Alexandru Pleșea.