Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria! Ce nu se face sub nicio formă în această zi
Pe 15 august, atât creștinii ortodocși, cât și cei catolici, celebrează Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mare, o sărbătoare încărcată de tradiții și semnificații profunde. Această zi este caracterizată de momentele de rugăciune, reflecție și practicile speciale ale credincioșilor.
Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea cea mai veche dedicată Fecioarei Maria. Aceasta coincide cu Ziua Marinei în România, deoarece Maica Domnului este considerată ocrotitoarea marinarilor.
Ce semnificație are ziua de 15 august
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este printre cele mai semnificative din calendarul creștin ortodox. Pe 15 august, credincioșii sărbătoresc momentul în care Fecioara Maria a fost primită în Împărăția Cerurilor.
În conformitate cu scrierile bisericești, ultimii ani ai Fecioarei Maria au fost petrecuți într-o casă în Grădina Ghetsimani, între Efes și Seljuk. Conform tradiției, Fecioara Maria a trăit timp de 11 ani după Înălțarea Domnului Iisus Hristos la ceruri.
Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit Maicii Maria că trecerea ei la cele veșnice se apropie. Astfel, Fecioara Maria a așteptat în casa ei din Grădina Ghetsimani, pe un pat, mutarea ei către Împărăția Cerurilor.

Se relatează că Sfinții Apostoli au fost chemați să ia rămas bun de la Fecioara Maria, însă Apostolul Toma a lipsit inițial. Astfel, au decis să închidă mormântul. Când Toma s-a întors câteva zile mai târziu, a cerut să o vadă din nou pe Sfânta Maria, iar când mormântul a fost deschis, acesta era gol.
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
În diferite regiuni ale țării, oamenii păstrează tradiții speciale pentru Sfânta Maria Mare. În dimineața zilei de 15 august, credincioșii participă la slujbe bisericești și organizează mese festive pentru cei decedați.
În Transilvania, femeile măritate se trezesc devreme pentru a merge la biserică cu struguri, prune și faguri de miere, pe care le duc pentru binecuvântare. Apoi, se deplasează la cimitir pentru a tămâia mormintele celor dragi.
În alte părți ale țării, ciobanii coboară oile de la munte și își schimbă pălăriile cu căciuli, simbolizând încheierea verii. Tradiția spune că dacă fetele poartă planta numită „năvalnic” în această zi, își vor atrage pețitorii.
Floarea trandafirului înflorit în Sfânta Maria este considerată un semn al unei toamne lungi. Fetele nemăritate aduc flori în biserică pentru a fi binecuvântate și pentru a se proteja de boli și nenorociri.
Ce nu se face se Sfânta Maria
În multe comunități rurale, aprinderea focului cu două zile înainte de sărbătoare este evitată, pentru a preveni îmbolnăvirile. Totodată, lucrul în câmp în această zi poate atrage seceta și îmbolnăvirea animalelor din gospodărie.
În mod tradițional, nu este recomandat să îți tunzi părul sau să te întorci din drum în această zi, deoarece se spune că Maica Domnului va fi întristată.





