Au trecut câteva săptămâni de când românii au fost nevoiți să își schimbe complet tabieturile și stilul de viață. Măsurile restrictive de circulație și izolarea obligatorie la domiciliu vin la pachet cu frustare, stres și chiar anxietate. Deși suntem în perioada sărbătorilor pascale, faptul că vom sta departe de rude și chiar de familie în unele cazuri, poate accentua stările menționate. Psihologii recomandă însă că în această perioada se ne destingem pentru a ne încarcă bateriile vizionand filme alături de familie.

Reclamă

Iată câteva filme care va pot desttine și ține captivi în față ecranului vreme de câteva ore:

Minionii

Reclamă

Dacă aveți copii, veți petrece câteva zeci d eminute de neuitat amuzându-va de personajele atât de îndrăgite de o generație întreagă.

2.  Bunul dinozaur

Un alt film destinat atât celor mici cât și adulților ce își doresc să revadă o altfel de varianta a Jurassic Park-ului.

3. Pan

I Pe scurt filmul descrie cum în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Peter Pan este răpit de piraţi şi dus în Neverland, unde va descoperi curând că destinul său este să salveze întregul tărâm fermecat de planurile malefice ale piratului Barbă Neagră (Hugh Jackman).

4.Întors pe dos

întors pe dos este cu siguranță un film  destinat atât celor mici cât și părinților și chiar bunicilor.  Filmul are în prim plan o fetiţă veselă şi lipsită de griji, care își schimbă viață atunci când trebuie să-şi ia rămas-bun de la copilăria ei fericită din Minnesota, pentru a se mută la San Francisco. Este momentul când emoţiile ei preiau iniţiativa, spre nemulţumirea părinţilor ei, complet depăşiţi de situaţie. Furia, Dezgustul, Frică, Tristeţea şi Bucuria se ceartă, colaborează şi se pierd în discuţii în contradictoriu, în încercarea de-a o face pe Riley să meargă mai departe şi să-şi găsească noi prieteni.

5.Cinderella

Iubitorii poveștilor cu zane și prințese vor stă cu sufletul la gură pe întreg parcursul minunatei  reinterpretari a cenușăresei. Când tatăl ei moare, frumoasă Ella are parte numai de necazuri din partea mamei ei vitrege. Transformată în slujnică şi cu numele schimbat în Cenuşăreasa, față ar putea uşor să-şi piardă speranţa, dar ţine la sfatul primit de la mama ei pe patul de moarte: “fii bună şi ai curaj”. Viaţa Cenuşăresei se schimbă definitiv când în pădure dă peste un străîn chipeş, despre care habar nu are că este chiar prinţul regatului. Până la urmă, cei doi sunt sortiți să rămână împreună până la adânci bătrâneți.