Toate femeile au în garderobă cel puțin un tricou alb.

Cu siguranță atunci când e vorba de activitățile zilnice și ați epuizat toate variantele unui outfit, apelați la un tricou alb pentru că este mai ușor de asortat și creează simplitate și comoditate. Însă, ceea ce te pune în dificultate uneori este culoarea sutienului pe care îl poți purta cu un tricou alb. 

De multe ori, printr-un tricou alb se poate vedea culoarea sutienului pe care îl porți. Așa că, pentru a evita acest lucru neplăcut, iată ce culoare trebuie să porți de fapt în combinație cu acesta.

Sutienul alb nu este alegerea potrivită

Multe femei ar face alegerea unui sutien alb, mergând pe ideea că se asortează perfect cu tricoul și nu se poate vedea prin el. Ei bine, acest lucru nu este tocmai adevărat. Specialiștii sunt de părere că cea mai potrivită nuanță este cea a unui sutien nude. De ce așa? Pentru că în cazul în care vei purta un sutien alb cu un tricou de aceeași nuanță, asta nu va face decât să creeze un puternic contrast între sutienul alb și piele. Și astfel, îți va scoate în evidență lenjeria pe care o porți, conform informațiilor specialistei Michelle Lam.

„Secretul este să-ți amintești că este foarte important modul în care se vede sutienul tău sub tricou. Nu trebuie să fie neapărat o potrivire exactă cu nuanța pielii tale, precum fondul de ten.”, a spus Michelle Lam, potrivit eva.ro

Toate femeile trebuie să știe! Ce culoare de sutien merge, de fapt, la tricoul alb?
pixabay.com

Iată câteva idei despre cum să porți tricoul alb

De obicei, un tricou alb se potrivește în orice tip de vestimentație. Fie că este vorba despre ținute casual, sport sau elegante, tricoul poate fi combinat în așa fel încât să se potrivească oricum. Așadar, dacă optezi pentru un outfit sport, încearcă să combini tricoul alb cu o pereche de jeansi simpli și o pereche de adidași. În cazul în care alegi să te îmbraci elegant, pune tricoul în combinație cu un sacou și o pereche de pantaloni eleganți. Însă, ai grijă ca tricoul să nu fie mulat!