Nu mulți știau acest lucru. Călugării și măicuțele primesc salarii de la statul român. Aceștia fac parte din categoria de bugetari ai țării și există în jur de 10.000 de călugări și măicuțe. 

Ce salariu au călugării și măicuțele

Călugării și măicuțele se încadrează la categoria de bugetari ai statului român, iar salariul pe care îl primesc este oferit de acesta. Suma pe care o primesc este puțin peste salariul minim pe economie, nefiind o sumă extrem de mare.

Regulamentele bisericești susțin că salariații trebuie să depună jumătate din banii lor la casieria mănăstirii pentru cele buna funcționare. Dacă o persoană dorește să-și doneze toată suma mănăstirii, conducerea se va ocupa de achiziția celor necesare.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a anunțat că valoarea contribuțiilor la salariile personalului din Administrația patriarhală se ridică la 557.472 de lei în fiecare lună. Pe lângă asta, Patriarhia Română contribuie și la bugertl de stat cu impozitele aferente, asigurări și contribuții sociale  care sunt în valoare de 575.087 lei.

Ce ține de Biserica Ortodoxă Română, sunt peste 14.000 de preoți și diaconi, iar 1.000 beneficiază de salariu doar din fondurile proprii ale bisericilor. Salariații neclericali, aproximativ 1.500 din cei 17.000 primesc bani de la biserica la care lucrează, fără a fi nevoie de alte surse.

În anul 2017, Lia Olguța Vasilescu a anunțat grilele de salarizare pentru acea perioadă, iar Patriarhul Daniel primea 14.500 de lei pe lună. În 2021, lucrurile s-au schimbat, iar după majorarea salariilor, Patriarhul primea 23.920 de lei lunar.
Captură video

Cum poți să ajungi călugăr sau măicuță

Vârsta minimă pentru primirea la mănăstire este de 16 ani, dar este nevoie de acordul părinților. Episcopul mănăstirii își dă aprobarea cu privire la persoanele care vor fi acceptate. Starețul este obligat de către regulament să cerceteze scopul venirii la mănăstire, precum vocația, interesele personale, decepția, aptitudinile. Se vor verifica și starea fizică, cunoștințe religioase și formarea spirituală. De când o persoană este acceptată până când va ajunge la călugărie, va trece prin trei etape. De la primirea la mănăstire, la acceptarea fraților sau surorilor, în funcție de mănăstire și purtarea hainei monahale. Ultima etapă este slujba de călugărire.