Moartea la rromi
Suflet și spiritualitate în comunitatea rromă.
Religia și echilibrul existențial sunt profund legate de acest aspect al condiției sufletului după moarte. Există numeroase tradiții și ritualuri prin care se înțelege etosul religios al comunității. A vorbi despre un lucru este ca și cum ai invoca acel lucru, nu trebuie să pronunți numele diavolului pentru că-l actualizezi ca prezență. Îl chemi să te însoțească, din conștiința arhaică. Se trece tacit peste acest episod, nedorind să invoce puteri sau entități pe care nu le poate gestiona omul.
Religia rromilor seamănă cu cea zoroastriană. Concepția despre sufletul omului după moarte se aseamănă foarte mult. Se regăsesc foarte multe elemente din alte religii, ei asimilează o religie în funcție de structura preexistentă lor. Rezultă un fel de puzzle în care toate elementele sunt îmbinate în funcție de raționamentul specific spiritualității rrome. Asimilează și nu sunt asimilați;
Au creat un sistem prin care să se ferească de influența oamenilor străini. Gagiul care poate avea un impact distructiv asupra lor trebuie ținut la distanță. Dacă nu se țin la adăpost față de elementele din afara lor riscă să-și strice echilibrul. Sunt mereu în așteptarea unor interacțiuni mai puțin favorabile.
Sufletul în spiritualitatea rromă
Sufletul- este dual, un suflet rămâne în corp, altul e eliberat în aer. Primul suflet, care rămâne în corp nu este legat de acțiunile din timpul vieții tale. Nu există paradis sau infern, există un fel de Hades al grecilor, este pur și simplu o viață de după moarte, lipsită de alte implicații. Sufletul eliberat în aer nu are legătură cu omul care a murit, este ceva mai degrabă legat de elementele Universului, un fel de entitate care revine naturii, este foarte important să nu superi această forță. De aceea există mai multe moduri prin care să te protejezi, tu, omul viu, de acestă putere incredibilă.
Există rituri care să te țină la adăpost acțiunea lui „mulo”, un spirit rău, un fel de vampir al rromilor. Acest mort-viu nu este tocmai strigoiul la care se referă și unii creștini sau musulmani. Se pare că pentru ei mortul nu-i părăsește definitiv pe romi. Acesta poate continuă să le fie aproape și după moarte, manifestarea lui poate fi una violentă atunci când nu a avut parte de o moarte bună. Se mai poate să fie deranjat și de nerespectarea tuturor ritualurilor de înmormântare. O mare problemă este pronunțarea numelui în cadrul slujbei religioase creștine de înmormântare. Pentru rromi este un moment destul de inconfortabil, moment în care preotul trebuie să fie atent când pronunță numele persoanei decedate, să nu-i privească pe cei vii când o face.
