Atunci când folosim internetul, probabil că ultimul lucru la care ne gândim este faptul că acesta consumă o cantitate semnificativă de energie. Însă, în ultimii ani, s-a constatat o creștere a energiei electrice utilizate de tehnologiile informaționale. 

Când vine vorba de energie electrică, internetul este un sistem flămând. Acesta este o rețea formată din mai multe computere, iar la rândul lor aceste computere sunt mari consumatoare de energie. 

Conform unui studiu publicat de Comisia Europeană în 2018, consumul de energie al centrelor de date din Uniunea Europeană a fost de 76,8 TWh, urmând ca până în anul 2030 consumul de energie să crească la 98,52 TWh, acest lucru marcând o creștere de 28%.

Conform ANCOM, românii perec tot mai mult timp pe internet. Astfel, din ultimele date, un român consumă în medie 28 GB pe lună. Aceleași date arată că românii preferă rețelele rapide. 

În România 44% dintre gospodăriile din România au acces la internet rapid. Această cifră ne clasează pe locul 2 la nivelul Uniunii Europene. 

Pentru a putea face economie la energie atunci când folosești internetul, găsești mai jos câteva recomandări. 

  • Alege mai degrabă un laptop decât un computer desktop. Un laptop necesită 75% mai puțin material pentru fabricarea sa 
  • Atunci când este posibil, îți poți conecta computerul la cablu, deoarece tehnologiile fără fir necesită mult mai multă energie decât rețelele prin cablu. 
  • Atunci când folosești un ecran LED, poți seta luminozitatea acestuia la o valoare cât mai scăzută. 

Responsabilitatea noastră în calitate de consumatori de internet este să avem grijă și să nu facem risipă de internet și energie.