Iată motivul pentru care unii dintre conducătorii auto scapă de răspundere penală

Pe șoselele din România se înregistrează anual extrem de multe accidente rutiere. Există victime multiple, zilnic, și în fiecare an, aproape două mii de persoane își pierd viețile. Totuși, cu aproximație, cam tot atâtea persoane se află în libertate după provocarea accidentelor. Iată cum reușesc șoferii criminali să scape, de fapt, de închisoare. 

Cum se sustrag șoferii de la pedeapsa cu închisoarea

În principiu, unele legi aplicate de către magistrați oferă libertatea de care au nevoie celor care produc astfel de tragedii. Cunoscutul avocat, Adrian Cuculis, a explicat că în România funcționează premisa potrivit căreia mortul este de vină. Astfel, în mod cert, persoana care a săvârșit infracțiunea, fără dar și poate nu a dorit să se ajungă aici.

„Cine ești, ce statut social ai, ce poți sa aduci în societate dacă tu vei rămâne acolo, dacă ai puterea financiară să despăgubești familia victimei. În România s-a implementat chestiunea aceasta cu mortul este de vină. Dacă ai săvârșit un accident auto și ai omorât o persoană, evident că nu ți-ai dorit să faci treaba asta”, a declarat Adrian Cuculis.

De cele mai multe ori, accidentele rutiere sunt provocate de șoferii care au consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise. Totuși, nu este o regulă, însă cei care săvârșesc astfel de fapte, nu ajung în spatele gratiilor.

Șoferii criminali scapă de închisoare. Cum reușesc unii dintre ei să nu ajungă în spatele gratiilor, după accidente mortale
Curierul zilei

Alte state din Europa aplică legi drastice

Recent, în Marea Britanie, legislația rutieră s-a înăsprit, astfel, cei care provoacă un accident rutier mortal riscă închisoare pe viață. Cu toate astea, până la promulgarea noilor legi, în Regatul Unit, o persoană vinovată ajungea să fie reținută până la 14 ani, ceea ce în România, în unele cazuri, nu se aplică nici în prezent.

„În parlamentul britanic unde uciderea din culpă presupune închisoare până la 14 ani s-a pus problema că cei 14 ani nu sunt de ajuns. Au găsit util ca sancțiunile să meargă până la detențiunea pe viață pentru că se prezumă că șoferul nu a fost in culpă, ci într-o intenție indirectă, pentru că el putea anticipa consecințele faptelor sale când s-a urcat băut la volan”, a susținut Cătălin Codrescu, director asociația victimelor.

Distribuie

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii