Pentru a-și salva producțiile, tot mai multe state au luat în calcul ca soluție de criză ca localnicii să vină în ajutorul agricultorilor.

După exemplul altor țări, precum Italia, Germania, Marea Britanie sau Franţa și oficialii de la Viena au cerut populație să vină în sprijinul fermierilor, și au creat o platformă de recrutare prin care doritorii se pot înscrie, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Kerstin Krückl, 23 de ani, şi Jan Simka, 43 de ani, o studentă la agronomie la Viena și un angajat la un angrosist alimentar s-au înscris pe site-ul de recrutare pus la punct de guvern.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

„O modalitate utilă de petrecere a timpului” a explicat Jan Simka.

„Este foarte greu în prima zi, apoi te obişnuieşti cu durerea”, confirmă şi Kerstin Krückl, care este în picioare de la 8.00 dimineaţa şi până seara.

Aproximativ 20.000 de oameni s-au înscris pe site-ul de recrutare, iar dintre aceștia s-a selectat un prim grup de 2.000 de candidați. Persoanele selectate au fost sau urmează să fie trimişi la una din cele 450 de ferme din Austria care caută un număr total de 4.000 de muncitori.

„Printre candidaţi am bucătari, ospătăriţe şi studenţi. Chiar şi un tâmplar din Viena pe care îl voi angaja”, a mărturisit recent Werner Magoschitz,un producător de sparanghel din apropiere de Viena Werner.

„Un intermediar mi-a pus la dispoziţie personalul care lucrează cu 23,60 de euro pe oră, faţă de 13 euro pe oră cât este salariul minim. Pentru produsul nostru acest lucru nu este posibil, mai bine nu mai recoltez sparanghelul”, a mai adăugat Magoschitz.

Angajații din agricultură primesc un salariu minim de 1.500 de euro brut.

Ministerul Agriculturii a anunțat că în cadrul schemei temporare de muncă la câmp,  fiecare agricultor poate stabilii un salariu mai mare.