În Egipt există peste 100 de piramide. Odată cu trecerea timpului, multe s-au degradat. Totuși, câteva din ele s-au menținut, uimind lumea prin așezarea și măiestria cu care au fost ridicate.

Dintre cele trei piramide din Giza, cel mai mult se remarcă cea a lui Keops. Este cea mai mare piramidă care conține foarte multe enigme, nedescifrate nici până în ziua de azi. Piramida lui Keops este cea mai mare dintre cele trei și este înscrisă în patrimoniul UNESCO. Este caracterizată ca fiind una dintre cele șapte minuni ale lumii antice.

social media

Piramida lui Keops, o minune între minuni

Piramida lui Keops a fost ridicată în jurul anului 2.560 î. de Hr. La început, piramida avea o înălțime de 146 de metri. Totuși, odată cu trecerea timpului, piramida s-a mai erodat, iar în prezent măsoară 138 de metri înalțime.

O latură are 227 metri și cuprinde 2.521.000 metri cubi de piatră. O bucată de piatră cântărește în jur de două tone și jumătate. Pentru construcția piramidei, au lucrat peste 100,000 de oameni. Ridicarea completă a piramidei a durat în jur de 20 de ani.

În urma rezultatelor făcute de specialiști, rezultă că pentru construcția piramidei s-au folosit peste 2.300.000 de blocuri de piatră. Astfel, greutatea totală a piramidei este de 6.000.000 de tone.

Cercetătorii susțin că cei care au contribuit la ridicarea piramidei, erau mult mai bine hrăniți față de ce aveau aceștia la ei în sate. Arheologii au găsit în zonă oasele de la aproximativ 25.000 de oi și capre, 8.000 de vite și 1.000 de oase de porc.

„Oamenii erau îngrijiţi, erau bine hrăniţi atunci când munceau, astfel erau multe lucruri atrăgătoare la acest loc de muncă. Cel mai probabil, cei ce munceau la piramide aveau parte de o dietă mult mai bună decât ce aveau la ei în sate”, a explicat Richard Redding, cercetător în cadrul Ancient Egypt Research Associates (AERA).