Venim pe pământ cu întrebări legate despre ceea ce ne înconjoară, despre misterul morții, dar și despre finalul lumii. De-a lungul vieții ne creionăm propriile percepții despre aceste lucruri. Una dintre cele mai mari temeri este însă legată de Sfârșitul Lumii. Ani de-a rândul au fost „aruncate” în lume diverse previziuni legate de acest moment.

Pe lângă acestea, cele scrise în Apocalipsă sunt de asemenea asociate cu diverse contexte ale vieții actuale.

Râul Eufrat secat indică șfârșitul lumii?

Râul Eufrat este unul dintre cele mai mari din lume. De altfel, importanța lui a fost dintotdeauna deosebită pentru popoare. Din Irak, Siria și până în Turcia, acesta se deservea numeroaselor activități în aceste zone, printre care, comerț, hrană, transport, etc.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

De altfel, râul Eufrat a fost comparat cu un adevărat leagăn al civilizației Asiei de Vest.

În ultimii ani, râul a ajuns să se usuce treptat. De la unul dintre cele mai mari din lume, a ajuns să nu mai poată deservi tuturor activităților de transport de exemplu. Astfel, mulți sunt de părere că acest moment coincide perfect cu cele relatate în Biblie despre Apocalipsă.

Unii experți cred că Eufratul ar seca complet înainte de a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos.

Mulți dintre cei care trăiesc în zonele tranzitate de Eufrat împărtășesc aceeași opinie. Oamenii sunt speriați și așteaptă din moment în moment ca lumea să se încheie.

De altfel, aceștia sunt convinși că înainte de sfârșitul lumii, Antihrist va fi tot mai prezent între oameni.

Venirea Mântuitorului va nimici însă toate încercările acestuia se a stăpâni lumea.

Secarea Eufratului nu este singurul fenomen care îi determină pe mulți să creadă că lumea ar fi aproape de final. Ca o paralelă, vaccinul împotriva Covid a fost de asemenea perceput de mulți conspiraționiști în acest sens.