Reclamă

Alegerile și problemele de peste zi, ura și invidia din partea celor din jur, clevetirea sau bârfa, ne pot împovăra gândurile atât de mult încât să ajungem să găsim dificil a ne ruga. Ajutorul lui Dumnezeu nu va conteni însă să apară atunci când este cerut cu inimă bună, curată și convingere.Una dintre rugăciunile puternice pe care mulți dintre monahii ce viețuiesc în  Muntele Athos din Grecia o rostesc este de fapt un psalm. Rostit în gând sau în fața icoanei, în miez de zi sau noapte, atunci când ne trezim sau mergem la culcare, psalmul 69, are mare putere.

Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te!

Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce caută sufletul meu;

Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele;

Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: “Bine, bine!”

Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce

iubesc mântuirea Ta: “Slăvit să fie Domnul!”Iar eu sărac sunt şi sărman, Dumnezeule, ajută-mă!

Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne, nu zăbovi!”

Rugăciunea inimii, la fel de puternică

Atunci când vrei să îl ai pe Dumnezeu în inimă, te rogi în gând când ești înconjurat de oameni, sau cu voce tare și apăsat când ești singur. Acesta este îndrumarea prețioasă pentru orice credincios. Pentru a ne ruga în gând, pe parcursul întregii zile, sau ori de câte ori simțim nevoia să chemăm ajutorul lui Dumnezeu sau să îl rugăm să ne aibă în paza lui, nu este necesar să rostim rugăciuni lungi. Una dintre cele mai puternice rugăciuni pe care oricine o poate repeta la nesfârșit în gânduri este cea a inimii :”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Miluiește-mă pe mine păcătosul!”

Rugăciunea lui Hristos sau rugăciunea inimii este de asemenea rostită zilnic, de nenumărate ori de preoți, călugări sau credincioși. Aceasta nu doar că aduce grabnic protecția divină ci și curăță gândurile.Cei mici, încă din copilărie pot fi învățați să îl aibă pe Dumnezeu în inima lor și prin rugăciune. În inocența și curăția lor, aceștia sunt bineplăcuți Celui de Sus.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro