De cele mai multe ori, oamenilor le lipsește motivația.

Atunci când te simți neputincios sau pur și simplu nu mai ai pic de vlagă pentru a-ți continua activitatea, cel mai bine ar fi să apelezi la rugăciune. De obicei rugăciunile sunt cele care ne ajută să depășim obstacolele și să ne revenim la viață.

Rugăciune pentru motivație

„Doamne Iisuse Hristoase, Care în grădina Ghetsemani ai făcut nu voia Ta cea omenească, ci voia Tatălui Tău şi Dumnezeului nostru, depărtează, depărtează de la mine gândul cel prefăcut şi amăgitor al existenţei pe care mi-o doresc. Căci nu voiesc să mă împotrivesc proniei Tale.

Ci să găsesc în adevărul şi substanţa lucrurilor şi evenimentelor însele cauza lor, fără să caut în exterior vreun motiv pentru a merge pe drumul pe care Tu mi l-ai hărăzit pentru mântuirea mea.

Ajută-mă să simt în sufletul meu imboldul cel de jertfă pentru a răpune patimile care-mi întinează haina sufletului. Călăuzeşte-mi, Iisuse al meu Hristoase, viziunea spre descoperirea iubirii Tale.

Pentru ca aceasta să-mi fie mie existenţă, iar nu cauză ori efect. Alungă-mi nevoia de motive pentru ca sufletul meu să Te cinstească fără măsură. În absenţa oricărui motiv ce ar putea fi rigid cuprins într-o minte supusă efectului degradării materiale.

Rugăciune pentru momentele în care ești lipsit de energie și motivație. Ce trebuie să rostești pentru a face totul ca la carte
Colaj Substantial

Cuvintele ce te vor ajuta să-ți recapeți energia

Supune-mi, Te rog, Doamne, inima mea, cu iubirea Ta, pentru ca aceasta să fie motivaţia acţiunilor mele. Risipeşte motivele activităţilor zilnice. Fă-mă să văd în fiecare lucru pe care îl am de făcut un înţeles duhovnicesc, astfel ca împărăţia Ta să-mi fie mie casă acţiunilor mele în duh şi adevăr săvârşite întru voia Ta, pe drumul călăuzit fără ştiinţa mea.

Întru aceasta, ajută-mă, Doamne, să Te cunosc şi să Te slăvesc pe Tine, Cel Ce ai avut unic scop mântuirea sufletului fiecăruia dintre noi întru iubire desăvârşită. Ajută-mă să mă lepăd de orice raţiune de a fi deşartă de orice înţeles duhovnicesc şi deschide-mi inima pentru a acţiona spre iubirea Ta. Și astfel să reuşesc să trăiesc existența întru slăvirea Ta. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”