Dacă mulți dintre români sunt încercați deja de panica legată de ceea ce ar putea urma pe plan economic, alții profită din plin de moment. Astfel, specialiștii în dezvoltare personală au conceput cursuri în cadrul cărora cei interesați pot afla cum să își gestioneze banii. Mai mult, aceștia învață de la consilierii în dezvoltare personală cum să pună pe primul loc în astfel de vremuri, propria bunăstare.

Contracost, bineînțeles!

Cum orice costă în zilele noastre, evident că și educația financiară se plătește cu bani grei. Mulți consultanți financiari, dar și consilieri în dezvoltare personală sunt dispuși să îi „școlească” pe românii dornici să învețe ce să facă cu proprii bani. Internetul abundă în această perioadă de anunțuri publicitare legate de această noua oportunitate. Dacă mulți dintre români nu sunt dispuși să plătească pentru a acumula cunoștințe financiare, alții o fac. Speriați de contextul global actual, mulți tineri acceptă provocarea și se înscriu la astfel de cursuri.

Ce învață cursanții

Anunțurile specialiștilor financiari încep cu descrierea scenariului sumbru care se inoculează în media în această perioadă. Ulterior, aceștia detaliază o lungă listă de avantaje pe care le pot avea cei interesați de acest gen de educație financiară.

Cursanții află cum își pot gestiona mai bine economiile șj mai ales în ce mod. Mulți dintre consilierii financiari recomandă ca fondurile personale să fie păstrate în bancă. În același timp, alți specialiști susțin că în aceste momente banii pot fi gestionați personal, fără intermediari (banca).

cum sa faci bani online

De altfel, în cadrul cursurilor, tinerii  sunt sfătuiți dacă este momentul prielnic să investească sau nu în criptomonede. De altfel, cursanții care dețin o firmă sunt ghidați spre a o înscrie sau nu la bursă.

Mulți dintre cei care aleg să participe la aceste cursuri o fac doar pentru a trece informațiile prin propriul filtru.

Un astfel de curs le aduce un câștig serios organizatorilor. Pe internet, cursurile financiare online sunt cuprinse între 300 și 2000 de lei în funcție de durată și sfera de noțiuni cuprinsă.