Concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinație agricolă, libere de contract în suprafața maximă de 50 ha, aparținând domeniului public sau privat al statului, prin atribuire directă, tinerilor de până la 40 de ani, absolvenți ai învățământului de profil, în vederea înființării de ferme, nu a fost posibilă în cei peste 3 ani care au trecut de la intrarea în vigoare a Legii nr.

226/2016 .

Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 va fi supus avizării, în perioada următoare. Din suprafața totală de teren cu destinație agricolă din administrarea Agenției Domeniilor Statului de 319.390,173 ha în prezent sunt libere de contract 50.655 ha, iar suprafața contractată de tinerii fermieri este 0 ha.

 PROIECTE

Modificarea HG. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat astfel încât:

Numărul de proiecte ce poate fi depus de către solicitant pe aceeași submăsură de investiții în cadrul aceleiași sesiuni de depunere proiecte pentru a asigura un acces echitabil la fonduri pentru beneficiari astfel se va limita numărul de proiecte pe care un solicitant le poate depune în cadrul aceleiași submăsuri de investiții în sesiunea de depunere proiecte (perioada de primire a cererilor de finanțare).

Aşadar, solicitantul va putea depune un singur proiect în cadrul sesiuni de depunere proiecte pe  aceeași submăsura de investiții, fără să fie limitat să depună proiect și pe o altă submăsură de investiții.

REALOCARE M.13

Măsura 13- Plăți pentru zone cu constrângeri naturale a fost lăsată fără a avea bugetarea corespunzătoare și astfel fermierii care depun cereri pentru anul de cerere 2020 nu mai puteau beneficia de finanțare pe această măsură.

Din luna noiembrie 2019 s-au inițiat discuții cu CE pentru reîntregirea sumelor necesare continuării măsurii pentru anul de cerere 2020 la aceeași intensitate de sprijin, suplimentare cu suma de 223 mil. EUR.