Planeta super fierbinte care trece prin 4 anotimpuri în 36 de ore

Planeta mai fierbinte decât o stea. Aceasta are o particularitate cât se poate de stranie, reușind să treacă pe parcursul a 36 de ore prin 4 anotimpuri. Satelitul NASA TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite) a fost trimis în spațiu cu scopul de a identifica exoplanete.DAr în mod special a avut misiunea de a studia cât mai amănunțit una dintre cele mai extreme planete existente. Astfel, s-a ajuns la colectarea a mai multor date legate de exoplaneta KELT-9 b. Aceasta reprezentând, spun specialiștii NASA, un tip de planetă mai fierbinte decât anumite stele din Univers. Concomitent aceasta are și capacitatea de a trece prin patru anotimpuri într-un timp redus, o perioadă de numai 36 de ore.

Planeta: este cea mai fierbinte dintre exoplanete

Pe lângă asta, planeta este considerată drep cea mai fierbinte exoplanetă descoperită până în prezent. Temperaturile de pe suprafața acesteia ajung la 4.300 de grade Celsius. Conform celor spuse de către  John Ahlers, astronom în cadrul Universities Space Research Association și Goddard Space Flight Center din cadrul NASA, planeta este una cât se poate de bizară.

„Este o planetă uriașă pe o orbită foarte strânsă, aproape polară, în jurul unei stele cu rotație rapidă, iar aceste caracteristici complică capacitatea noastră de a înțelege steaua și efectele acesteia asupra planetei”. A precizat astronomul.

La baza acestei temperaturi exagerate stă și faptul că una din părțile sale este expusă constant la Soare. Specialiștii confirmă faptul că ea este și partea care comportă temperaturile extreme. Diferența de temperatura este una considerabil de mare. Cealaltă latură fiind cu mult mai rece. Un fenomen ce duce la schimbările bruște de climă, din atmosfera planetei.

Astronomii au menționat că steaua în jurul căreia gravitează KELT-9 b este ciudată. Se pare că se rotește de 38 de ori mai repede decât Soarele nostru. Viteza este atât de mare încât face o rotație completă în doar 16 ore. Iar această viteză schimbă forma stelei. Astfel, este o stea mai plată la poli și mai bombată în jurul circumferinței. La rândul ei, forma influențează distribuția temperaturii stelei. Așa că poli sunt mai fierbinți, iar ecuatorul este mai rece.

Astfel, este posibilă trecerea prin cele 4 anotimpuri de-a lungul a numai 36 de ore. Iar planeta trece prin dreptul polilor stelei și este vară. Trece prin dreptul ecuatorului mai rece, și are un fel de iarnă. KELT-9 b experimentează două veri și două ierni în fiecare „an”. Vorbim despre câte un sezon care durează aproximativ nouă ore, au spus cei de la NASA.

george burcea

George Burcea, prima reacție după ce Andreea Bălan și-a făcut iubit:

mama Andrei Volos

Mama Andrei Volos îl face praf pe Bogdan Mocanu! Ce îi reproșează: