Peste 60 de porci mistreți au fost găsiți morți în ultimele două săptămâni în pădurea Lapiș din Sălaj. Cauza deceselor este infectarea cu virusul pestei porcine africane.

Potrivit datelor prezentate astăzi de directorul adjunct al DSVSA Sălaj, Bacso Laszlo, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, la nivelul județului au fost împușcați peste 4.000 de mistreți pentru a evita răspândirea virusului.

„Probleme mai mari avem în mediul silvatic. Până acum au fost vânaţi un număr de 4.176 de mistreţi şi am găsit un număr de 136 de mistreţi morţi. Problema cea mai mare e acum în pădurea Lapiş, unde am avut, în ultimele două săptămâni, peste 60 de capete moarte, pozitive”, a precizat acesta, potrivit Agerpres.

Directorul DSVSA Sălaj spune că mistreții sunt subevaluați, având în vedere faptul că există fonduri de vânătoare în care efectivul evaluat s-a împușcat, dar încă se mai găsesc zeci de mistreți.

Potrivit acestuia, în gospodăriile din Sălaj există patru focare active de gripă porcină africană.

„Suma stimulentelor depăşeşte, pentru mistreţi, 220.000 de lei şi am achitat circa 80.000 de lei pentru gospodăriile populaţiei. Suntem în grafic cu plata”, a mai menţionat Bacso Laszlo.