Fiecare țară are anumite orașe ale căror denumiri sunt mai bizare. Uneori sunt greu de pronunțat, alteori doar stârnesc câte un zâmbet în colțul gurii. Însă niciunul nu este la întâmplare și fiecare are o origine și o poveste.

În România unul din orașele cu denumiri controversate este orașul Băicoi. La o prima vedere poate că toți ne-am întrebat de la ce sau de unde provinde numele lui. Hai să aflăm!

De unde vine denumirea orașului Băicoi

Numele localității provine din două denumiri unite. Mai exact „Baiu” și „Koy”. Acum multă vreme, înainte ca acest loc să prindă contur, a fost descoperit și locuit de un cioban. Acesta provenea din Munții Baiului și se crede că a fost primul locuitor al acestui oraș, cât și cel după care i s-a tras numele.

„Koy” este un cuvânt proveit din două limbi, cumană și turcă. El era folosit pe vremea ciobanului ca denumire pentru sat. Astfel, fiind primul locuitor, a primit numele de „BaiuKoy”, adică „satul lui Baiu”.

Cu timpul, numele orașului, care era pe vremea aceea doar un sat, a suferit mai multe modificări. Baiu a devenit Baicu, iar scrierea a fost romanizată, ajungându-se la „Băicoi”.

Pariu că nu știai! De unde vine, de fapt, denumirea orașului Băicoi
Facebook

Orașul Băicoi a trecut la oraș după  al Doilea Război Mondial

O altă explicație a denumirii localității ar fi că a fost dată de slavi. În limba slavă există cuvântul „coii” care înseamnă „populația veche”. Astfel, aflându-se în perioada aceea mulți exploratori de țiței în zonă, „Coii băieşti”, a devenit Băicoi.

Oricum ar fi o foarte lungă perioadă de timp, a fost considerat sat. În 1859, la Băicoi s-a organizat prima tabără a armatei comune a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Băicoi era o comună rurală, formată din satele Băicoi, Cotoiu, Tufeni și Găgeni, totalizând 3257 de locuitori.

Acesta a devenit oraș abia în anul 1948. Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Băicoi se ridică la 17.981 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 20.020 de locuitori.