Noul act normativ de modificare Rutier, publicat la începutul lunii trecută în Monitorul Oficial va intra în vigoare luna aceasta.

Cei care depășesc limita de viteză de 70 de km/h vor rămâne fără permis pentru o perioadă mai îndelungată. Mai mult, aceștia vor primi o amendă usturătoare. 

Ordonanța Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 28 ianuarie 2022 aduce o serie nouă de modificări Codului Rutier.

Sursa: Arhivă

Sancțiuni și amenzi mai mari

Modificările Codului Rutier în 2022 prevăd amenzi usturătoare pentru șoferii agresivi. Aceștia vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 580 de lei și 725 de lei, plus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Mai mult, se înăspresc pedepsele pentru încălcarea regulilor pe autostradă legate de circulaţia nejustificată pe banda de urgenţă. Cei care nu respectă regula vor primi o amendă cuprinsă între 1.305 de lei şi 2.900 lei și vor avea permisul reținut pentru 90 zile sau chiar 120 de zile dacă şoferul întoarce sau merge înapoi pe autostradă. Noile reguli majorează și pedeapsa pentru cei care fac depăşiri ilegale şi nu acordă prioritate, de la 30 de zile la 60 de zile, iar de la 90 de zile la 120 de zile pedeapsa pentru şoferii cate nu respectă regulile impuse la trecerea peste calea ferată.

Aceste noi reguli intră în vigoare din 26 februarie. Ordonanța Guvernului a fost aprobată în 26 ianuarie și publicată în Monitorul Oficial în data de 28 ianuarie.

Regulile care te pot lăsa fără permisul auto

  1. Întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor.
  2. Realizarea intenționată a unui derapaj controlat.
  3. Pornirea de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare.
  4. Accelerarea repetată a motorului de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului.
  5. Reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără un motiv întemeiat.
  6. Folosirea repetată a semnalelor sonore/a semnalelor luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul să elibereze banda de circulație.
  7. Conducerea mopedului sau a motocicletei pe o singură roată.
  8. Mersul cu spatele în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spate,
  9. Circulația cu vehiculul la distanță foarte redusă față de un alt vehicul înaintea sau în spatele acestuia, cât și lateral, fără motiv întemeiat. Amenda variază între 580 și 725 de lei, plus suspendarea permisului pentru o lună de zile.
  10. Dacă se ajunge și la accident, amenda poate ajunge și la 1160 de lei, plus permisul suspendat pentru 60 de zile.

Clasele de sancțiuni

  • Clasa I: 2/3 puncte-amendă ( variază între 290-435 lei)
  • Clasa a-II-a: 4/5 puncte-amendă (variază între 580-725 lei)
  • Clasa a-III-a: 6-8 puncte-amendă (variază între 870-1160 lei)
  • Clasa a-IV-a: 9-20 puncte-amendă (variază între 1305-2900 lei)
  • Clasa a-V-a (pentru PJ): 21-100 puncte-amendă (variază între 3045-14500 lei)