Nivelul cunoașterii pe parcursul vieții devine mai mare în funcție de experiența.

De deschiderea pe care o avem noi față de informații. Indiferent de natura acestora, spirituală, religioasă, științifică, artistică ș.a.m.d. Se poate atinge un anumit grad al conștiinței, al privirii adevărului din lume ca un întreg.

Acest raport dintre om și Adevăr se poate împărți pe mai multe niveluri. Printre ele se numără și Iluminarea. În această etapă se înscriu cei care au reușit să citească o parte din cărțile legate de spiritualitate. Au lecturi de filosofie, religie, lecturi care trimit către gândire, către interacțiunea la nivel ideatic cu oamenii. Filosoful privește lumea în scheme, există un adevăr absolut prin care reușesc să înțeleagă lumea. Pentru Plotin, Unul, era prima realitate, era un fel de mare Ființă. Realitate din care se năștea întreaga existență. Pentru Pytagora totul se reducea la numere.

Etapa „acasă”

Îi cuprinde pe cei care cred în reîncarnare, adepți ai religiilor indice cu preponderență, hinduism, poate că și budismul. Prin prisma omului care atinge un grad anume de cunoaștere. Grad prin care pot avea acces la o altă lume, una superioară, un fel de rai. Aici intră practicanții de yoga, chiar și vegetarienii.

Ascensiunea și Dragostea Necondiționată

O plenitudine a existenței revelată celor care sunt legați de prezent și de aici. Care cred că trebuie să ofere tot ce este mai bun celor de lângă ei. O manifestare a unei gândiri de tip panteist. Oameni cred că Dumnezeu este cu noi și în noi, tot ce este, chiar dacă se mișcă sau nu.

La nivelul patru de cunoaștere sufletul oamenilor ajunge să vadă Creația în întregimea ei, este trimisul Universului pentru  mărturia Creației. Aici ajung maeștrii spirituali, sfinții și marii iluminați ai lumii.

În nivelurile cinci și șase se trece de conștiința acestui Univers. Se ajunge la un nivel de cunoaștere a unui Adevăr. Un adevăr pe care nu-l putem intui sau explica prin cuvinte. O împlinire care te ridică mult în Marea Iubire.