Cum arăta Mira atunci când a întors scaunele la „Vocea României”. Mulți o asemănau cu Mila Kunis
Mira este dovada vie că transformarea este benefică oricărei persoane. Artista este prezentă pe scenă de la o vârstă foarte fragedă, iar asta a fost…
Mira este dovada vie că transformarea este benefică oricărei persoane. Artista este prezentă pe scenă de la o vârstă foarte fragedă, iar asta a fost…
Antonia are un trup perfect. Iubita lui Velea merge la sală ori de câte ori îi permite timpul și nu se dă în lături de la antrenamentele grele.…
Teo Trandafir este o mămică fericită și împlinită. Maia, fiica acesteia, a trecut de vârsta majoratului, iar în curând își va lua zborul de acasă.…
Dan Negru este una dintre cele mai longevive prezențe din televiziune românească. Acesta se află în fața telespectatorilor de ani de zile și are o…
Ana Morodan este una dintre veteranele online-ului de la noi, „Contesa digitală”, așa cum este numită în spațiul în care activează, are o poveste de…
Micutzu a muncit până când numele lui a devenit cea mai bună carte de vizită. Implicat în zeci de proiecte, comediantul abia mai face față…
Tzancă Uraganu nu mai are nevoie de introduceri. Manelistul a cucerit toate topurile cu piesele lui, iar acum este pe val mai mult ca niciodată.…
Răzvan Botezatu s-a numărat printre curajoșii care au acceptat provocarea „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Acesta a intrat încrezător în…
La început de lună, Simona Trașcă arunca bomba și anunța că și-a făcut cont pe OnlyFans. Blondina s-a alăturat trendului dat de Daniela Crud și a…
Puya este unul dintre veteranii muzicii autohtone. De-a lungul carierei, artistul a trăit și a văzut atâtea, încât nu-l mai poate surprinde nimic.…
De mai bine de trei ani între Claudia Pătrășcanu și familia lui Gabi Bădălău s-au derulat numeroase conflicte. Artista și-a acuzat foștii socrii că…
În ultima vreme, producțiile cinematografice turnate în România încep să ridice nivelul. Cele mai recente astfel de exemple sunt „Teambuilding” și…
În mai puțin de trei luni, cei mai cunoscuți artiști de la noi vor urca pe scenă pentru unele dintre cele mai importante spectacole. Concertele din…
Moartea lui Călin Doboș a zdruncinat întreg showbiz-ul românesc. Cunoscut drept medicul estetician al vedetelor, acesta și-a găsit sfârșitul în cel…
Nicoleta Dragne este una dintre cele mai cunoscute vedete din showbiz. Aceasta a intrat în lumina reflectoarelor în urma participării sale ca ispită…
Iulia Albu este o persoană extrem de nonconformistă, cu un stil aparte ce nu poate fi copiat de altcineva. Creatoarea de modă s-a făcut remarcată…
Dinu și Deea Maxer formează unul dintre cele mai consolidate cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi sunt împreună de ani de zile și au format o…
Ruby nu are deloc gusturile rele atunci când vine vorba de mâncare! Deși silueta ei spune cu totul și cu totul altceva, se pare că artista are o…
Anul acesta, AMI și-a mai învins una dintre cele mai mari frici. Deși a mai participat la concursuri dure departe de casă, „Sunt celebru, scoate-mă…
Dorian Popa este mereu activ pe social media și încearcă să păstreze o relație cât mai bună cu fanii lui. Artistul este într-o continuă alergătură…
Ileana Lazariuc este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România. Deși este originară din Republica Moldova, de ani buni, aceasta s-a…
Sunt celebre, au parte de toată admirația și mai mult... au fost prietene la cataramă. Mihaela Rădulescu și Dana Budeanu au avut mereu o relație…
Horia Brenciu este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România. De ani de zile acesta are succes pe scena muzicală, însă și-ar dori și…
Maria Constantin are la activ două căsătorii eșuate, iar acum se pregătește de a treia, care speră să fie cu noroc. Despre primul mariaj al artistei…
Celebrul designer de modă, Cătălin Botezatu a fost luat la întrebări și a dezvăluit cum și-a câștigat primii săi bani. Ei bine, Bote a spus că…