Anul acesta, AMI și-a mai învins una dintre cele mai mari frici.

Deși a mai participat la concursuri dure departe de casă, „Sunt celebru, scoate-mă de aici” a fost cel mai greu dintre ele. De fapt, singura parte care i-a dat bătăi de cap a fost chiar igiena personală.

AMI a demonstrat tuturor că nu are limite și că este o luptătoare. Perioada petrecută în junglă a ajutat-o să de redescopere și să afle că este mai puternică decât își imagina. Chiar dacă a intrat mai târziu în competiția „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, vedeta a demonstrat că este un adversar de temut.

Concurenții o știau pe AMI de pe scenă și nu s-ar fi așteptat ca aceasta să fie atât de puternică. Artista nu s-a dat în lături de la nicio probă și a câștigat imediat admirația colegilor, dar și a adversarilor. Vedeta le-a arătat tuturor că are un psihic extrem de puternic și că nu poate fi doborâtă de vorbele dure sau intimidată de colegii mai puternici.

weekend. AMI, declarații despre igiena precară din junglă. Artista a fost nevoită să își spele părul cu detergent de vase
Social media

AMI a fost nevoită să se descurce cu puțin

În timp ce unii se așteptau ca lipsa mâncării să le dea tuturor bătăi de cap, AMI a găsit un alt aspect ca fiind extrem de enervant. Artista a recunoscut că o igienă corespunzătoare i-a lipsit din plin. Deși fiecare avea trusa lui personală de igienă, au fost zile în care toți simțeau că cedează psihic.

Evident, condițiile din jungla dominicană au fist net inferioare confortului de acasă. Dar, tot junglă i-a învățat să fie rezistenți și să lupte pentru tot ceea ce au nevoie. Deși în ultimele săptămâni a stat mai mult la „Tabăra plăcerilor”, AMI a avut zile în care a stat și la „Tabăra belelelor”. Acolo, condițiile au fost mult mai rele. De nevoie și din lipsă de resurse, vedeta a fost nevoită să se spele cu detergent de vase pe păr.

„Când eram în Tabăra Plăcerilor, aveam șampon. Era cu rația, ne bucuram de un miros plăcut. Când stăteam în tabăra mai săracă, aveam doar detergent de vase. Noi îl foloseam și pentru păr și corp. Așa ne-am descurcam. Aveam un kit cu lame, pastă de dinți și pensetă.”