În data de 18.02. tuyh 2020, la sediul MADR a avut loc seminarul „INFO DAY – Acțiuni de informare și promovare a produselor agricole și alimentar”, organizat de MADR în colaborare cu reprezentanți ai Agenției Executive pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente (CHAFEA) din cadrul Comisiei Europene.

Reclamă

Secretarul de stat Aurel Simion a deschis evenimentul dedicat lansării programului de promovare pentru anul 2020 a produselor agroalimentare europene sub sloganul „Enjoy, it’s from Europe”, finanțat din fonduri europene. Alături de secretarul de stat s-au aflat directori și experți din cadrul direcțiilor de specialitate ale MADR și APIA.

De asemenea, au participat și grupurile aplicante pe sistemele de calitate europene, precum şi reprezentanți ai organizaţiilor interprofesionale.

Programul se adresează organizațiilor profesionale și interprofesionale, grupurilor și organizațiilor de producători, precum și celor din sectorul agroalimentar, care au ca obiect de activitate acțiuni de promovare. Programele simple pot fi depuse de una sau mai multe organizații din aceeași țară a Uniunii Europene, iar programele multinaționale provin de la cel puțin două organizații naționale din cel puțin două state membre sau din organizații europene.

În intervenția sa, secretarul de stat Aurel Simion a subliniat că programul de informare și promovare pentru anul 2020 are drept scop creșterea conștientizării și a capacității de recunoaștere a schemelor de calitate.

Oficialul a declarat că una dintre prioritățile MADR este elaborarea de scheme de calitate, România are în lucru trei scheme noi de calitate ce urmează a fi notificate la Comisia Europeană. Totodată, secretarul de stat a evidențiat importanța acordării unei atenții sporite acestor scheme de calitate, având în vedere valoarea și calitatea produselor agroalimentare românești precum și istoricul rețetelor tradiționale de care țara noastră dispune.

Reprezentantul Comisiei Europene, Varvara Bektasiadou, a prezentat principalele prevederi ale acestui program de finanțare – politica UE privind promovarea, programul de lucru și cererile de propuneri pentru anul 2020. Astfel, au fost detaliate prioritățile tematice, bugetele alocate, entitățile și produsele eligibile, piețele care vor fi țintite și procedura de transmitere a propunerilor de proiecte. La finalul prezentării, oficialul a răspuns întrebărilor adresate de participanții interesați să depună proiecte.

Obiectivele specifice principale ale programului vizează: sporirea competitivității produselor agricole şi a anumitor produse alimentare din Uniune, a consumului acestora, precum şi a vizibilităţii lor atât în Uniune, cât şi în afara sa, creşterea nivelului de cunoaştere şi recunoaştere a sistemelor de calitate ale Uniunii, majorarea cotei de piaţă a produselor agricole şi a anumitor produse alimentare din Uniune.

În anul 2020, pentru promovarea produselor agroalimentare în UE și țări terțe, prin programul „Enjoy, it’s from Europe” a fost alocat un buget total de 200,9 milioane Euro.

Aceste programe de finanțare urmăresc informarea consumatorilor din Uniunea Europeană și din întreaga lume cu privire la valoarea produselor certificate pe diferite scheme de calitate ale UE, precum indicațiile geografice, produsele ecologice sau produsele cu indicația “produs montan”. Totodată, aplicanții pot promova standardele înalte de siguranță și calitate ale UE, precum și diversitatea și autenticitatea produselor europene.

Data limită de depunere a proiectelor este 15 aprilie 2020. Persoanele interesate să obțină acest sprijin pot afla mai multe detalii de pe site-ul www.madr.ro, secţiunea Agricultura – Promovare produse agroalimentare.