Președintele Franței, Emmanuel Macron, a intervenit în apărarea României după ce vicepreședintele american JD Vance a criticat anularea alegerilor prezidențiale din țara noastră. Macron a subliniat că adevărata problemă este manipularea electorală orchestrată de Rusia.
„L-am auzit pe vicepreședintele Vance. El a spus că a fost șocat de decizie. Ceea ce m-a șocat pe mine nu a fost decizia luată de Curtea Supremă a unei țări. Nu voi comenta deciziile Curții Supreme din România. Ceea ce mă șochează este că Rusia intervine masiv să denatureze onestitatea votului din România”, a declarat Emmanuel Macron.
În răspunsul său, președintele Franței a avertizat că „sistemele noastre democratice, despre care am crezut că vor fi foarte solide pentru totodeauna, au o vulnerabilitate. Asta pentru că astăzi ne obținem informațiile de pe rețelele de socializare. Ele pot fi manipulate prin propagandă la scară foarte mare. Iar puterile autoritare care au dezvoltat aceste capacități sunt mai bine înarmate decât noi”.
Macron a atras atenția și asupra unui discurs fals care se manifestă sub pretextul apărării libertății de exprimare: „Trebuie să fim atenți la un discurs fals care se insinuează aici, care este al apărării libertății de exprimare”.
Pe de altă parte, vicepreședintele american JD Vance a lansat multiple atacuri la adresa României joi, în cadrul Conferinței de acțiune politică conservatoare (CPAC) de la Washington. Vance a sugerat că România nu ar împărtăși aceleași valori ca Statele Unite și a criticat decizia autorităților române de a anula alegerile prezidențiale, acuzând că aceasta vine din cauza nemulțumirii față de rezultatul votului.
JD Vance a continuat, subliniind că viitoarele alianțe ale SUA cu Europa vor depinde de direcția în care se îndreaptă societățile acestora: „SUA vor continua să aibă alianțe cu Europa, doar dacă ne ducem societățile în direcția corectă”.