Scumpirile din ultimul an i-a afectat în principal pe cei care obțin venituri foarte mici.

În acest context, statul român s-a gândit la mai multe măsuri de ajutor, pentru a le ușura traiul persoanelor care de abia se descurcă de la o zi la alta. 

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că în anul 2023 se vor da 1,8 miliarde de euro, sub formă de ajutor, din fonduri europene, pentru persoanele care se descurcă greu cu banii. Iată care sunt formele de ajutor pe care le oferă statul și cine primește ajutoarele: 

Voucherele pentru energie

Aproximativ 4 milioane de oameni prin vor primi sprijin financiar pentru a-și plăti facturile la energie. Se vor da 1.400 RON care bani, ce pot fi folosiți până la data de 31 decembrie 2023. Suma va fi împărțită în 2 tranșe care vor fi acordate una în luna februarie, iar cea de a 2-a în luna septembrie 2023. 

De acest ajutor beneficiază: 

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; 
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; 
  • familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei; 
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat. 

Vouchere pentru alimente

De asemenea, persoanele cu venituri mici vor mai primi de la stat și suma de 1.000 RON sub formă de vouchere sociale. Acestea vor fi acordate o dată la 2 luni și vor avea suma de 250 RON. Banii vor putea fi folosiți numai pentru achiziționarea de alimente de bază, dar și pentru mese calde. De asemenea, Ministerul Investițiilor și Fondurile Europene a anunțat că prima tranșă va fi acordată în luna februarie 2021. 

Lista ajutoarelor de la stat din fonduri europene. Se dau aproape 2 miliarde de euro pentru românii vulnerabili

Cine primește vouchere sociale: 

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023; 
  • copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023; 
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023; 
  • familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023; 
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare. 

Vouchere pentru preșcolari și elevi vulnerabili

guvernul va continua să ofere ajutorul în valoare de 500 de lei pentru preșcolarii și elevii din familii defavorizate. De acest ajutor vor beneficia 400.000 de copii. Banii vor putea fi folosiți pentru îmbrăcăminte și rechizite. Mai mult decât atât, ministrul Marcel Boloș a anunțat că își dorește ca valoarea sprijinului respectiv să crească la suma de 750 RON. 

Cine va beneficia de acest sprijin: 

Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei); 

Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).  

Pachet cu alimente 

Ca și anul trecut, românii vor primi în primăvara acestui an distribuția celei de a 6-a tranșe de pachete cu alimente. Este vorba despre 25 kg de alimente românești. care vor ajunge la 1.188 852 de beneficiari. 

Trusouri pentru nou-născuți 

De asemenea, aproximativ 15.000 de mame și bebelușii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor fi ajutate cu suma de 2.000 RON pentru trusouri în primele 3 luni de la nașterea copiilor. Banii vor fi acordați sub formă de vouchere electronice și vor putea fi folosiți numai pentru cele necesare pentru bebeluși. 

Cine va beneficia de acești bani: 

  • mamele cărora le‑a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat; 
  • mamele care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei; 
  • mamele cu dizabilități; 
  • mamele aflate temporar în situații critice de viață – victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale; 
  • mame și care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile; 
  • mamele minore; 
  • mamele – cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.