Ilie Năstase a oferit un super interviu lui Cristian Gembașu în care povestește tot felul de întâmplări care s-au petrecut de-a lungul carierei sale.

Reclamă

Una dintre întrebări a fost referitoare la meciurile jucate, dacă are unul preferat sau unul care îl întristează:

Reclamă

Î: Aveți un meci pe care nu îl puteți uita? Cel mai bun meci al lui Ilie Năstase în opinia lui Ilie Năstase.

R: Finala cu Stan Smith, din ’72, de la Wimbledon

Î: Dar ați pierdut…

R: Ăsta este meciul pe care nu-l pot uita. Finala asta nu trebuia să o pierd niciodată! Eram în formă, fizic stăteam excelent, am avut 2-1 la seturi și minge de 5-2 în decisiv. Las’ că mi s-a mai rupt și racheta, am luat una de la Panatta, care era în tribună.

Î: Simt că vă doare și acum.

R: Meciul ăla s-a jucat la câteva mingi, a durat aproape 5 ore. Nu trebuia să pierd! Știi, după aceea am jucat finala la dublu, cu Connors, și la dublu mixt, cu Rosemary Casals. La 9 și jumătate seara eram tot pe teren. Cine mai face așa ceva acum?

Î: Dar tot în ‘72 ați câștigat US Open finala cu Arthur Ashe. Se juca încă la Forest Hills, pe iarbă.

R: Da, așa-i. Poate că într-un fel s-a compensat cu ce nu reușisem la Wimbledon. M-a condus ăla cu 2-1 la seturi și 5-2 în setul 4.

Povești de la Wimbledon

Î: Păi, cam diferă de confortul de acum, când copiii le țin prosoapele jucătorilor și le aduc sucurile.

R: Da, nu îmi place deloc treaba asta.

Î: Dumneavoastră cum vă relaxați în pauze?

R: Auzi, păi, a ținut aproape 5 ore finala cu Smith. Jucam ca nebunii. În pauze, stăteam în picioare lângă scaunul arbitrului principal. Puneam rachetele pe jos, prosopul și beam limonada aia scârboasă și caldă pe care ne-o dădeau organizatorii. Da’ ne era sete, o beam.

Î: Apropo de ediția din ‘73, a fost cea cu boicotul?

R: Da. Majoritatea jucătorilor importanți din ATP au refuzat să mai vină la Wimbledon, solidarizându-se cu Pilici, care fusese suspendat pentru că nu a vrut să joace în Cupa Davis pentru Iugoslavia.

Povestea Lacoste

Î: Haideți să vorbim despre Cupa Davis. E un capitol aparte al carierei lui Ilie Năstase.

R: Așa-i. Cariera mea a depins în bună măsură de Cupa Davis. Știi de ce?

Î: Nu, dar vreau să îmi spuneți.

R: Norocul meu a fost că atunci când aveam 20 de ani, deci în 1966, am jucat Cupa Davis la Paris. La simplu nu câștigasem niciun turneu. Nu prea ieșisem să joc afară, nu mă știa nimeni. Ți-am zis, rusul Metreveli jucase de la 15 ani la Wimbledon.

Î. Așa, și ce s-a întâmplat atunci, la Paris?

R: În tribună erau așa-numiții muschetari ai tenisului francez: Lacoste, Borotra, Cochet și Brugnon (n. red., jucători celebri, multipli câștigători de Grand Slam în anii ‘20-’30). După meciul de dublu, vine la noi Rene Lacoste și întreabă: „Da’ voi de ce sunteți echipați în toate felurile? Care cu Slazenger, care cu Fred Perry?”.

Î: Și ce i-ați spus?

R: Că ne îmbrăcăm, fiecare, cu ce găsim. Teniși, restul echipamentului. „Îmi place de amândoi cum jucați, mai ales de tine, vreau să vă dau echipament. Sunteți de acord?”, ne zice Lacoste. Ba bine că nu!

Î: S-a ținut de cuvânt?

R: A doua zi au venit niște cutii mari, seturi întregi de echipament. Plus cămăși, pulovere câte 15 bucăți. I-am mulțumit, apoi el îmi spune: „Săptămâna viitoare începe Roland Garros. Tu ce faci?” „Păi, ce să fac? Mă întorc în România!”. Nici viză nu mai aveam. Țiriac juca, el era deja consacrat în circuit.

Î: Și?

R: „Vorbesc cu organizatorii să îți dea un wildcard”, insistă Lacoste. Ăsta a fost marele meu noroc, altfel cine știe ce se alegea de cariera mea? Am trecut două tururi, în primul de Drysdale, în al doilea de Kodes. Și în al treilea mi s-au rupt rachetele. Că mari și late aveam vreo două sau trei.

Povestea cu Elena Ceaușescu

Î: E adevărată povestea aia cu Tovarășa care v-a abordat atunci? Pare neverosimil.

R: Da. Când să ies din sediul CC (n. red, Comitetul Central al PCR) era o femeie cu batic pe cap, stătea, așa, rezemată de un perete.

Î: Nu ați recunoscut-o?

R: Când m-am apropiat, da. „Măi flăcău, unde te grăbești așa? Ia vino să vorbim puțin!”. „Sărut mâna, doamnă!” Eu îi răspund că am avion spre Barcelona. „Uite, s-au auzit zvonuri că ai vândut meciul americanilor. Dar noi nu credem așa ceva. Tu du-te liniștit că n-o să-ți facă nimeni nimic”.