Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj
În această rundă din Superliga, FCSB va primi vizita celor de la CFR Cluj. Cu opt etape înainte de finalul sezonului regulat, cele două echipe se află pe locuri de play-out. O remiză nu ajută niciuna dintre formații. Se anunță, așadar, un meci spectaculos pe Arena Națională.
Formațiile aflate în cea mai bună formă în acest moment în Superliga sunt Universitatea Craiova și CFR Cluj. Acestea vin după trei victorii. CFR Cluj se află pe poziția a zecea, la șase puncte în spatele celei de-a șasea clasate, ultima care asigură un loc în play-off.
În schimb, FCSB vine după o înfrângere suferită pe terenul celor de la FC Argeș. În acest moment, FCSB se află pe poziția a noua, la patru puncte în spatele echipei care ocupă locul șase. La casele de pariuri sportive campioana României este în continuare una din favorite să ajungă în play-off.

În întâlnirea directă din tur, s-a înregistrat o remiză cu patru goluri. Trei dintre ele au fost marcate în prima repriză, iar FCSB a egalat în minutul 87. În Supercupa României de anul trecut, FCSB s-a impus cu scorul de 2-1 în fața celor de la CFR Cluj. Atunci, golul victoriei formației bucureștene a venit în prelungirile celei de-a doua reprize. Ne așteaptă acum un alt duel cu multe reușite? Cota fișată de casele de pariuri online pentru mai mult de două goluri marcate în acest meci este 2.08.
FCSB, neînvinsă pe teren propriu în Superliga din vara trecută
FCSB vine după șase meciuri fără înfrângere în campionat pe teren propriu. În acest interval a obținut patru victorii și două rezultate de egalitate. Ultima înfrângere pe teren propriu a echipei bucureștene a avut loc în luna august 2025, când au fost învinși cu 2-0 de FC Argeș.
De cealaltă parte, CFR Cluj a obținut patru puncte în ultimele trei deplasări din Superliga. Victoria a fost obținută la limită în fața celor de la FC Botoșani, iar remiza a fost înregistrată în fața liderului Universitatea Craiova. Înfrângerea din acest interval s-a produs contra lui FC Argeș, cu scorul de 0-3.
De asemenea, o victorie, o remiză și o înfrângere reprezintă bilanțul celor de la CFR Cluj în ultimele trei întâlniri directe în deplasare. Sezonul trecut, CFR Cluj a fost învinsă în play-off cu scorul de 2-3, după ce, la un moment dat, a fost condusă chiar și cu 0-3. În sezonul regulat 2024-2025, echipa a înregistrat o remiză cu două goluri, pentru ca în play-off să se impună cu scorul de 1-0. Ce rezultat va fi în acest meci? Bookmakerii o văd favorită pe FCSB, acordându-i cota 1.83 la victorie.
Meciuri de senzație în Premier League și Serie A
Alte meciuri interesante din ligile europene ne așteaptă pe 25 ianuarie. Astfel, în Premier League se va disputa derby-ul dintre Arsenal și Manchester United. Arsenal este liderul campionatului, la o distanță considerabilă de următoarele clasate, în timp ce Manchester United se află pe poziția a cincea.

Un alt duel din Premier League va avea loc pe terenul celor de la Newcastle, care vor întâlni Aston Villa, echipă aflată pe locul al treilea. În Serie A vom putea viziona în transmisiune directă derby-urile dintre Juventus și Napoli, respectiv AC Roma și AC Milan. Cele patru echipe se află în top 5 în Serie A, campionat condus de Inter Milan, formație antrenată de Cristi Chivu.
Programul meciurilor tari din 25 ianuarie
- Premier League: Newcastle – Aston Villa (16:00)
- Premier League: Arsenal – Manchester United (18:30)
- Serie A: Juventus – Napoli (19:00)
- Superliga: FCSB – CFR Cluj (20.00)
- Serie A: AS Roma – AC Milan (21:45).
Pentru iubitorii fotbalului, duminica aceasta se anunță plină de satisfacții. Indiferent că îți place fotbalul autohton sau cauți excelență în cel din ligile de top ale Europei, weekendul se încheie cu multe goluri.
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨





