Sezonul nunților a debutat anul acesta nu cu  începutul verii, ci cu terminarea pandemiei. Cum foarte multe evenimente au fost reprogramate, românii sunt invitați la cât mai multe evenimente. Acestea nu se resimt doar la buzunar, ci și la numărul de kilograme. 

Trebuie să recunoaștem însă că mâncărurile servite la nunți sunt de-a dreptul gustoase, însă pline de calorii. Pentru siluetă, acest fapt reprezintă un minus. Există însă o soluție pe care doamnele și domnișoarele o pot aplica, pentru a nu-și distruge prea tare formele.

Iată cum trebuie să mănânci la nunți, pentru a nu te îngrășa

Există câteva reguli pe care trebuie să le respecți, atunci când ți se servesc farfuriile cu mâncare. Înlocuiește băuturile din alcool sau sucurile cu apă. Este mult mai sănătoasă și deloc calorică.

Un alt sfat important are legătură cu produsele procesate din meniu. Evită-le pe cât poți și încearcă să mănânci doar legumele.

,,Ce să faci când mergi la o nuntă, dar totuși vrei să te menții? La aperitiv îți recomand să mănânci toate legumele și să lași în farfurie acele alimente care sunt foarte procesate, și cele care au maioneză sau sunt prăjite. 

@ioanaholovate8 #nunta #nunta2022 #suceava #5pasidebine #slabiresanatoasa #miturislabire ♬ sunet original – Ioana Holovate

Consumă apă. Apa este extrem de importantă și bineînțeles, ai grijă la prăjituri. Mai degrabă, ia prăjiturile acasă, nu le mânca tot în aceeași seară.”, a explicat o tipă pe platforma TikTok.

Reguli de etichetă atunci când mergi la nuntă

Evită pe cât poți să ai o ținută albă. Mireasa este singura care trebuie să fie în centrul atenției, iar rochia ei deja va fi una albă. Este important să ai grijă să nu o dai în bară.

De asemenea, evită să porți rochii din material transparent. Nu este nici locul și nici momentul pentru a-ți lăsa la vedere zonele intime ale corpului tău. Încearcă să le înlocuiești cu unele din material floral, cu un decolteu elegant.