Leon Dănăilă este membru al Academiei Române și profesor al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila. Are 88 de ani și a scris 59 de cărți și tratate de neurochirugie. Însă, acesta îi datorează toate reușitele lui soției sale.

„Sculptorul de creiere”, așa cum este poreclit a povestit detalii nemaiștiute de nimeni despre preaiubita lui soție, la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Aceasta nu îi mai este alături, dar o poartă in suflet tot timpul.

Leon Dănăilă, declarație emoționantă despre soția lui

Celebrul medic este considerat cel mai bun neurochirurg din Europa, fiind inclus în Academia Recordurilor Mondiale ca medicul cu cele mai multe operații neurologice. Cu toate acestea, consideră că nu ar fi ajuns aici dacă nu era soția lui.

Leon Dănăilă a mărturisit că îi este profund recunoscător partenerei sale de viață. Aceasta l-a convins să vină la facultate în București pentru a fi medic aici. De asemenea, a fost mâna lui dreaptă în redactarea lucrărilor sale științifice.

„Eu scriam de mână, ea dactilografia. Nici acum nu știu să scriu la calculator, am o secretară, pe care o plătesc, care îmi scrie lucrările la calculator.

Îi sunt recunoscător soției pentru că m-a ajutat cu scrisul la mașina de scris și că m-a îndrumat să vin la București să fiu rezident, îmi spunea că aici se dă ora exactă”, a declarat Leon Dănăilă la pentru Denise Rifai.

@oanaa230♬ 【No drums】 Emotional space-like epic … – MoppySound

Doctorul i-a rămas fidel soției sale, chiar și după ce a rămas văduv

Leon Dănăilă a declarat că nu s-a gândit niciodată să se recăsătorească. Pierderea soției sale nu a făcut decât să îi întărească sentimentele de iubire pentru Alexandrina. Aceasta a decedat în 2006, după 46 de ani de căsătorie. Însă, a murit iubită. Chiar și cât timp a fost în comă, Leon i-a adus câte o floare zilnic.

„Am rămas cu o dragoste cum nu se poate spune, nu am mai găsit altă persoană, nici nu am căutat, mi-am dirijat activitatea către a citi, a scrie, către cercetare, am făcut multe descoperiri. Am extrapolat lipsa soției cu activitățile mele profesionale. Fiecare are psihologia lui aparte. Dar fără dragoste nu realizezi nimic nici în profesie, nici în căsătorie”, a mai adăugat Leon Dănăilă în emisiune.