Toaca este un obiect din lemn care se găsește la multe biserici ortodoxe din țară.
În momentul în care se bate aceasta, creștinii, atât vizitatorii, cât și călugării sunt chemați la slujbă sau la rugăciune. Ea se bate de mai multe ori pe zi, înainte de începerea unui slujbe în lăcașul sfânt.
Toaca alături de clopot sunt singurele „instrumente” muzicale care sunt acceptate de Biserica Ortodoxă Română. Este un dispozitiv din lemn sau din fier de o lungime mare care se bate cu ciocănașe. În momentul în care se bate, creștinii sunt chemați la slujbă. Loviturile de toacă se aseamănă în creștinism cu bătutul cuielor în pâinele și picioarele lui Iisus Hristos.
„Bătăile de toacă sunt asemuite în lumea ortodoxă cu bătutul piroanelor în mâinile şi picioarele lui Hristos. Cel care bate toaca se gândeşte la cele suferite de Hristos pe Crucea de la Golgota.”, a declarat ÎPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului.
Toaca este mult mai veche decât clopotul
Toaca poate să fie fixă sau mobilă. Cea mobilă este purtată de măicuțe sau călugări pe lângă mănăstire și se bate cu un singur ciocănel. Cea fixă se va bate cu două ciocănele, iar toaca din fier se folosește doar la Sărbătorile cele mai mari, precum Paștele sau Crăciunul. Aceasta s-a folosit cu mult timp înainte de apariția clopotelor.
În perioada Paștelui, din Joia Mare și până duminica nu se trage clopotul deloc. În acest fel, pentru a chema la rugăciune creștinii, se folosește doar toaca timp de patru zile.
„Toaca este element arhaic în cultul bisericesc, care provine din perioada precreştină. Probabil că a fost folosită şi de păgâni cât şi în anumite manifestări publice. Să ne amintim doar de bătăile şi sunetele de tobe în lumea africană. Toaca a fost preluată apoi de lumea creştină şi a fost stilizată. Se face în principal din lemn de fag. A devenit un mod prin care erau chemaţi călugării să vină la rugăciune în biserică. Clopotele au apărut mult mai târziu”, a mai adăugat ÎPS Ioan Selejan.
