Sărbătorile Pascale se apropie cu pași repezi.

Creștinii din întreaga lume se pregătesc despre învierea Domnului și, cei mai mulți, țin post pentru curățarea spirituală. Paștele la ortodocși se va sărbători cu o săptămână mai târziu față de cel catolic. 

Postul Paștelui este cel mai lung din cele patru posturi din an. Acesta a început pe 7 martie 2022 și se va încheia pe 23 aprilie, cu o zi înainte de Duminica Sfântă. La catolici, postul se ține din 28 februarie până pe 16 aprilie.

Paștele Ortodox va avea loc în ultima săptămână din luna aprilie, pe 24 aprilie. Creștinii catolici, vor sărbători paștele cu o săptămână mai devreme, pe data de 17 aprilie.

Postul la catolici

Prima zi a postului este mereu miercurea și nu lumea, cum sunt ortodocșii învățați. Aceasta zi se numește și Miercurea Cenușii, moment în care credincioșii își fac semnul crucii presărând cenușă pe frunte și pe haine.

Postul la catolici este de două feluri. Se permite masă până la saturare și se acceptă puțină hrană seara sau dimineață. Postul alimentar presupune că nu se va consuma niciun tip de carne animală sau preparate ce conțin grăsime animală. Alte alimente care provin de la animale precum lapte, ouă, brânză se pot consuma, alături de pește și vin.

Al doilea tip de post se referă la abstinență, unde renunți la vicii care dăunează, precum țigări, cafea sau plăcerile trupești. În perioada de post, orice bun creștin renunță la poftele sale și se dedică rugăciunii și iertării sinelui și aproapelui său.

Social Media

Motivul pentru care Paștele se sărbătorește în zile diferite

Regula prin care se calculează sărbătoarea pascală s-a stabilit la Sinodul Ecumenic de la Niceea în anul 325 d. Hr. Acesta se va sărbători în fiecare an în duminica următoare după luna plină care are loc după echinocțiul de primăvară.

Paștele se sărbătorește în fiecare an la o altă dată, nefiind prestabilit anterior. Totul ține de două fenomene naturale, unul fiind echinocțiul de primăvară și al doilea, luna plină, care nu are dată stabilă. Diferența dintre ortodocși și catolici este că fiecare religie utilizează un alt calendar pentru a face calculele.

În timp ce Biserica Catolică se folosește de calendarul gregorian, Biserica Ortodoxă calculează evenimentul astronomic după calendarul iulian, care este pe stil vechi.  Sărbătoarea pascală își are originea în sărbători mai vechi când natura renaște.