Despre persoanele decedate se spun o mulțime de lucruri bune.

Sufletele lor își găsesc pacea sau nu, dar, noi nu trebuie să vorbim de ei decât în anumite momente. Se spune că noaptea nu este un sfetnic bun pentru a ne gândi la ei și iată care este motivul. 

După decesul unei persoane se iau în considerare multe superstiții. Nu este bine să lași oglinzile neacoperite, animalele în casă sau să nu duci apă. Totuși, de multe ori ni se pare că cei plecați dintre noi își doresc să ne comunice și caută diverse metode pentru a face asta.

Conform credințelor populare românești, se spune că sufletul unui mort continuă să stea în locuință timp de șase săptămâni. Spiritul va fi prezent tot timpul alături de cei dragi zi și noapte, în casa în care a stat în timpul vieții.

În anumite zone, se lasă pahare cu apă sau farfurii pline cu mâncare peste noapte ca sufletul celui mort să le consume pe lumea cealaltă. Unele superstiții de acest fel chiar îți dau fiori.

De ce nu e bine să vorbești noaptea de o persoană decedată

Se spune că nu e bine că vorbești de un om mort noaptea. Indiferent că au trecut sau nu cele șase săptămâni, nu trebuie făcut acest lucru. Dacă o vei face, sufletul nu își va mai găsi liniștea în lumea de dincolo. Indiferent că vorbiți de cei dragi sau de necunoscuți, efectul este același.

De multe ori, persoanele decedate ne apar în vise și încearcă să ne transmită diverse mesaje. Poate să fie o cerință pentru împăcarea sufletului lor sau vor să ne ghideze pe noi, ca să reușim ceea ce ne-am propus. În acest fel, trebuie să fim atenți la persoanele decedate care ne apar chiar și în minte, fără ca noi să ne fi gândit anterior la ele.