Data de 13 iunie este cu mare însemnătate pentru toți credincioșii. Astăzi, calendarul ortodox marchează a doua zi de Rusalii, iar tradițiile și obiceiurile din popor pentru această zi sfântă sunt cum nu se poate mai interesante.

Se spune că zilele de Rusalii sunt cele în care lumea văzută și cea nevăzută se întâlnesc. Astăzi, în a doua zi de sărbătoare, este bine să purtăm pelin la brâu, din mai multe motive.

Pelinul ne poate feri de blesteme, vrăji și boală

Potrivit tradițiilor din popor, în a doua zi de Rusalii este bine să purtăm pelin la brâu. Se spune că pelinul ne ferește de boli, de răutatea celor din jur, de farmece și blesteme. Pelinul purtat la brâu de femei le aduce noroc în casă și în căsnicie!

Tradiții și obiceiuri de Rusalii

Sărbătoarea Rusaliilor este una cu dată mobilă şi este precedată, „întâmpinată” de o mulţime de alte momente festive. De exemplu, săptămâna de dinaintea Rusaliilor este una de cinstire a morţilor, dar şi de căutare a protecţiei împotriva spiritelor rele. Marea spaimă era că aceste spirite ar putea distruge recolta şi îmbolnăvi animalele.
Rusaliile sau ielele sunt reprezentări mitice feminine care apar noaptea, înainte de cântatul cocoşilor.

„Pot fi văzute plutind şi fâlfâind prin aer, pe la fântâni, prin pomi, pe sub streşinile caselor şi se pune că sunt însoţite de lăutari şi uneori întind mese pe iarbă şi cântă în cor.” (Ion Ghinoiu).

De ce este bine să porți pelin la brâu în a doua zi de Rusalii. Toate femeile trebuie să afle asta!
pixabay.com

Se credea că cei care ascultă cântecele ielelor sau le privesc jocul rămân fără grai sau le înţepeneşte mijlocul, o mână sau un picior. Nu se lucra nimic în casă în zilele de Rusalii. Oamenii purtau la brâu pelin sau usturoi. În unele zone se spunea că nu este bine să te sui în vârful dealurilor.

Dar ce sărbătorim din punct de vedere religios? Rusaliile, cunoscute şi drept Pogorârea Sfântului Duh, reprezintă un praznic creştin, sărbătorit în a cincizecea zi de după Paşti. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. În engleză se spune Pentecost, Whit Sunday, Whitsunday sau Whitsun)