Reclamă

Este oficial! Dan Negru, unul dintre cei mai vechi prezentatori tv de la Antena 1, a dezvăluit că a plecat din trustul Intact. El a făcut și primele declarații pe acest subiect, confirmând că a semnat cu postul Kanal D, unde va avea propriul show tv.

Ce emisiune va prezenta Dan Negru la Kanal D

Plecarea lui Dan Negru de la Antena 1 a surprins pe toată lumea. Despărțirea lui de postul unde a lucrat mai bine de 20 de ani a venit, cel mai probabil, în contextul în care ultimul Revelion de la Antenă a fost depășit în audiențe de PRO TV.

După ce s-a aflat că pleacă din trustul Intact, prezentatorul tv a confirmat transferul la Kanal D și a mărturisit care au fost motivele pentru care a luat această decizie radicală.

„Pasiunile fac viaţa frumoasă. Am avut şansa ca profesia mea să-mi fie şi pasiune şi-n drumurile mele am întâlnit oameni cu aceleaşi aspiraţii. Când am intrat în studiourile Kanal D am găsit oameni la fel de pasionaţi şi am reîntâlnit colegi cu care am construit mari succese de-a lungul anilor; îi cunosc de o viaţă şi ne leagă aceeaşi dorinţă, aceea de a face televiziune. Şi cum o călătorie se măsoară cel mai bine în prieteni, va propunem să ne împrietenim în călătoria asta. Şi vă garantăm că va fi una grozavă!”, a spus Dan Negru, conform WOWBIZ. 

foto: Facebook

Ce spunea Dan Negru după ce Revelionul i-a fost „furat” de PRO TV

În noaptea dintre ani, Dan Negru a fost depășit în audiențe de trustul de pe Pache Protopopescu.

Peste două milioane de persoane au urmărit programul prezentat de PRO TV. Pe de altă parte, emisiunea lui Dan Negru a fost vizionată de 1,9 milioane de români. După ce a fost detronat de PRO TV, prezentatorul tv a felicitat postul concurent, pe rețelele de socializare.

„Am văzut ieri breaking-news-uri și zeci de știri în care eram subiectul principal și am promis echipei mele că vin cu o lămurire publică: 26,2 Pro și 24,2 Antena a fost audiența reală a Revelionului în toată țara, pe publicul național ,de la copii la seniori.

După 22 de ani , e prima dată când liderul televiziunilor, Pro Tv, e umăr la umăr cu Revelionul nostru. Îi aplaud cu fair-play și îi aștept în ring la anul!

În cei 21 de ani, liderul Pro Tv a încercat diferite rețete de Revelioane, de la showuri mari în studiouri uriașe, cu zeci de vedete. 

După 22 de ani au reușit să intre în ring și îi aplaud.Ierarhia televiziunilor românești în timpul anului e: Pro Tv locul 1, Antena și Kanal D împărțindu-și locurile 2/3 pe publicul din toată țara, nu pe diferite main-targeturi. Performanța echipelor mele în cei 21 de ani e că de pe locul 2/3 am învins mereu liderul!”, a scris Dan Negru, pe Instagram.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro