Reclamă

Înălțarea Domnului se sărbătorește în fiecare an la 40 de zile de la Înviere. Aceasta semnifică de fapt încheierea activității pământești a Mântuitorului și plecarea lui spre Ceruri. Pentru un astfel de moment, credincioșii se pregătesc nu doar spiritual ci și fizic.

Este ultima dată în an când se vopsesc ouă roșii

Înălțarea Domnului este sărbătorită în acest an joi, pe data de 2 iunie. Sărbătoarea se numără printre praznicele împărătești, având o importanță deosebită în ortodoxie.Astfel, Înălțarea este bifată în fiecare an în calendar ca fiind o sărbătoare cu cruce roșie.  Conform învățăturilor bisericii, în ziua Înălțării, Mântuitorul s-a urcat la Ceruri. Scena biblică a avut loc pe muntele Taborului, sub privirile ucenicilor. Hristos i-a binecuvântat pe cei ce au privit minunea, s-a urcat în văzduh în chip tainic și s-a așezat de-a dreapta Tatălui.

Astfel, ucenicii Mântuitorului au rămas pe pământ pentru a propovădui ceea ce El i-a învățat.Pentru a încununa un astfel de moment, creștinii sărbătoresc Înălțarea, după modelul Învierii.. Gospodinele au acum ocazia pentru ultima dată în acest an să vopsească ouă roșii. Acestea amintesc de modul în care Iisus Hristos s-a jertfit pe cruce pentru noi.Masa pentru această sărbătoare creștinească arată precum cea de Paște, cu bucate din belșug și bucurie.

În biserici se oficiază Taina Sfintei Liturghii, iar salutul dintre credincioși va deveni din „Hristos a înviat!”, „Hristos s-a Înălțat!”

Ziua Înălțării are o dublă semnificație pentru credincioșii din România. Totul după ce Sinodul Bisericii Ortodoxe a rânduit ca aceeași dată să fie declarată și Ziua Eroilor. Martirii care și-au pierdut viața în numele țării sau al credinței sunt astfel pomeniți în biserici.Cei care au murit în numele libertății și al dreptății, pe câmpurile de luptă sunt pomeniți în timpul slujbelor. De altfel, tot în biserici sau chiar și în școli, pentru aceștia se intonează cântece patriotice.

 

 

 


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro