Chipul misteriosului faraon egiptean, Tutankhamon, poate fi văzut acum , pentru prima oară în 3.300 de ani. Cu ajutorul tehnologiei moderne, un artist a reușit să-i readucă la viață chipul.

Este vorba de o reconstrucție computerizată, realizată chiar după craniul faraonului Tutankhamon.

Artistul canadian Christian Corbet nu s-a folosit însă de craniul real al conducătorului egiptean, ci de un model 3D al acestuia, construit după forma celui real, descoperit acum 100 de ani.

A fost o muncă de echipă, în ajutorul lui venind Andrew Nelson, de la Universitatea Vestică din Canada. El a fost cel care a realizat modelul 3D al craniului, cu ajutorul unor scanări de ultimă generație.

„Am lucrat cu modelul 3D al craniului, peste care am adăugat straturi de mușchi, iar, ulterior, am început să reconstruim trăsăturile faciale. Anatomia craniului ne-a ghidat felul în care am realizat reconstrucția, așa că această înfățișare este mult mai realistă decât oricare alta făcută în trecut”, a spus Nelson.

Chipul faraonului poate fi văzut mai jos:

Reproducerea arată exact cum ar fi trebuit să arate faraonul Tutankhamon

Inovator la această reconstrucție digitală nu sunt doar trăsăturile feței, bazate pe forma craniului, ci și textura pielii. Christian Corbet s-a folosit de niște indici speciali, numiți markeri de țesut, care l-au ajutat să imite exact pielea chipului.

Pentru a ajunge la aspectul final, artistul s-a folosit în lucrarea sa de trăsături ale unor persoane din vremurile noastre, care s-au născut și trăiesc în Egipt.

Cine a fost faraonul Tutankhamon

Tutankamon a domnit peste Egiptul Antic acum mai bine de 3.300 de ani, mai exact între anii 1332-1323 i.en. Cunoscut și drept „Regele Tut”, el a devenit faraon la vârsta de 9 ani, după moartea tatălui său Akhenaten.

Domnia lui a fost însă una foarte scurtă, de doar 9 ani. S-a stins din viață la 19 ani, o vârstă mult prea tânără pentru un faraon al vremurilor respective. Cercetări recente au arătat faptul că Tutankamon a murit din cauza unei infecții, după ce a avut o fractură la nivelul piciorului stâng.

Corpul „faraonului copil” a fost înmormântat într-un sarcofag de aur, într-un mormânt săpat în stâncă în Valea Regilor. Moartea sa mult prea rapidă nu i-a permis să-și petreacă somnul veșnic într-un loc demn de un faraon, o piramidă, după cum era obiceiul egiptean, deoarece construcția nu a fost gata la timp.