Știm cu toții că pe data de 1 iunie e sărbătorită Ziua Internațională a copiilor. E vorba de distracție, voie bună și de diverse activități pe care părinții le pregătesc pentru cei mici, astfel încât să se simtă speciali. Ei bine, nu despre asta e vorba, ci despre cum a apărut de fapt această zi. Cu siguranță mulți nu știau și sunt curioși să afle!

Ziua Internaţională a Copilului a fost instituită de către Conferința Mondială pentru Bunăstarea Copiilor în 1925. În 1954, pe data de 20 noiembrie a fost deja declarată Ziua Universală  Copilului.  Tot în același an, UNICEF a emis o recomandare care presupunea ca fiecare țară să sărbătorească „Ziua copilului”.

Ce este de fapt ziua de 1 iunie

Ziua de 1 iunie reprezintă, de fapt, Ziua Internațională pentru Protecția Copiilor, însă, în prezent este sărbătorită în mai multe state ca fiind „Ziua copilului”. Această zi datează încă din anul 1950 și a fost stabilită de către Federația Internațională Democrată a Femeilor de la Congresul de la Moscova, de pe 22 noiembrie 1949. După recomandarea Națiunilor Unite,  variantele globale majore includ Ziua Universală a Copilului din data de 20 noiembrie.

Aceasta promovează obiectivele prezentate în Carta pentru bunăstarea copiilor. Cele mai multe țări sărbătoresc Ziua Copilului pe 1 iunie, alături de România, alte 47 de state celebrează copiii pe aceeași dată. Deși majoritatea statelor au căzut de comun acord ca Ziua Copilului să fie sărbătorită în prima zi de vară, alte țări sărbătoresc această zi pe 22 noiembrie. Printre acestea, se numără Canada, Marea Britanie, Suedia, Spania, Olanda, Franța, Grecia sau Islanda.

Cum a apărut, de fapt, Ziua Internațională a copilului. Totul despre istoria zilei de 1 iunie
pixabay.com

Ce activități poți face cu micuții pe 1 iunie

Fie că alegi să îți duci copilul la un eveniment în aer liber, sau decideți să mergeți la teatru, micuțul tău va fi cu siguranță fericit și se va bucura din plin de activitățile pregătite special pentru el. Poți opta și pentru câteva evenimente ce vor avea loc în acest an, în Capitală, cum ar fi

  • Cea mai Itsy Bitsy Zi Liberă Națională- Parcul Alexandru Ioan Cuza. Parada Micilor Bicicliști- Bulevardul Kiseleff.
  • Concert Gașca Zurli- Arenele Romane.
  • Ziua Porților Deschise la Aeroclubul României.