Fostul ministru al Turismului a încercat să-i convingă pe magistrații din Bulgaria că nu poate sta în arest. Ea a motivat că este bolnavă. 

Elena Udrea rămâne în arest preventiv, după ce zilele trecute a fost audiată la tribunalul Blagoevgrad, Bulgaria. Avocaţii blondinei au cerut arestarea la domiciliu a Elenei Udrea, invocând că are probleme mari de sănătate și un copil mic.

Ce boală are Elena Udrea

În plus, avocații ei au solicitat ca aceasta să poarte o brățară electronică, dacă va fi plasată în arest la domiciliu. Curtea de Apel din Sofia a motivat că există pericolul ca Elena Udrea să fugă.

În ceea de privește starea ei de sănătate, la dosar există documente care arată faptul că Elena Udrea ar suferi de osteoporoză şi, din acest motiv, nu poate sta în arest. Confirm legislației din Bulgaria, extrădarea va fi una rapidă, de maxim 60 de zile.

În schimb, Curtea de Apel a precizat faptul că doar pentru că nu se simte confortabil, asta nu înseamnă că nu poate să-și ispășească pedeapsa de 6 ani.

De asemenea, Elena Udrea a încercat să le demonstreze judecătorilor că nu vrea să fugă, afirmând că a închiriat o locuință în Grecia, pentru următorii șapte ani. Fostul ministru al Turismului are o condamnare cu executare și riscă pericolul să fugă din nou. Mandatul european de arestare este în continuare valid.

foto: Digi24

Fostul politician a fost condamnat la șase ani cu executare în dosarul Gala Bute

În luna aprilie a anului 2015, dosarul „Gala Bute” a fost adus în fața instanței supreme. Faptele sunt: luare sau dare de mită, spălare de bani, evaziune fiscală, abuz în serviciu și complicitate la luare de mită.

Într-un rechizitoriu din data de 24 iunie 2011, procurorii au arătat că a fost încheiat un contract de servicii. Acest contract a fost atribuit prin negociere.

Nu a fost însă publicat un anunț de colaborare între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) și SC Europlus Computers SRL, firma deținută de Rudel Obreja.

„Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege. Respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială. Iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate.

Iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană”, potrivit procurorilor.