Începutul de săptămână poate fi unul destul de dificil. Pentru a fi siguri că toate ne vor merge bine și în ziua de luni, dar și în restul săptămânii, este necesar să rostim rugăciunea de mai jos, care ne va ajuta în toate!

Cea mai puternică rugăciune pe care să o spui în fiecare zi de luni

Ziua de luni poate fi, după caz, una destul de dificilă. Pentru a-ți merge bine în toate, rostește rugăciunea de mai jos. Vei vedea că îți va merge bine toată săptămâna!

„Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilință recunosc și mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiești. Deci, astăzi, că este luni și începutul săptămânii, mă rog cu umilință îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie și fără de voie, și-mi ajută să pun început bun și să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfântă Ta Răstignire!

O Doamne, astăzi îți dau sufletul și trupul meu și voința mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepsește-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viață. Și iartă pe cei vii și pe cei răposați, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, și pe toți ne invredniceste de mărirea Ta în răi. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinții Tăi îngeri, către care zic:

O, cereștilor ajutători și păzitori ai oamenilor, vouă mă închin și vă mulțumesc, pentru ajutorul și conducerea ce ne-o dați în toate zilele nouă, nevrednicilor și păcătoșilor. Scutiți-mă de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, că să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciți-mă să va văd la moartea mea, stând în jurul meu și să duceți sufletul meu în cer, că să se închine măririi Feței lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulțumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce ați avut pentru mine și binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin”.