Jobul de însoțitor de bord este la mare căutare și tot mai mulți tineri aleg să își facă din asta o profesie.

După multă muncă și perseverență în care trebuie să dea tot ce-i mai bun din ei și să învețe foarte bine, nu mai rămâne decât un pas până când visul lor devine realitate. WizzAir se numără printre cele mai căutate companii de zbor unde cursanții își depun CV-ul. Următorul pas este programarea unui interviu, unde vor afla dacă au luat, sau nu, jobul de stewardesă.

Majoritatea persoanelor care termină cursurile de stewardesă își doresc să și reușească să profeseze în domeniul pe care și l-au ales. Însă ce se întâmplă atunci când aplici la compania WizzAir și pici examenul și a doua oară? Ei bine, dacă se întâmplă asta, situația nu este deloc una fericită. Nu există o altă șansă, iar cei care au picat examenul pentru a doua oară nu se mai pot reprograma.

Iată ce trebuie să știi dacă pici de două ori examenul de stewardesă la compania de zbor WizzAir

Pentru că social media a devenit principalul loc în care informațiile circulă cu rapiditate, comunicarea este mult mai eficientă. Pe TikTok există foarte multe persoane care sunt însoțitoare de bord și au conturi pe această platformă. Acolo răspund cu mare drag curiozităților pe care le au ceilalți.

O însoțitoare de bord angajată la compania WizzAir a explicat ce se întâmplă în cazul în care pici de două ori examenul de angajare.

Tânăra a fost rugată să explice ce se întâmplă în atunci când este picat de două ori examenul.

„Într-adevăr, dacă a picat examenul, nu mai poate concura pentru WizzAir. Examenul se dă de două ori: din prima dacă-l pici, mai ai încă odată șansa. Dacă l-ai picat și din a doua, numai”, a explicat tânăra stewardesă, pe contul ei de TikTok.

@jurnaluluneistewardese Răspunde lui @anickaszmolena ♬ sunet original – Jurnalul unei Stewardese