Copii, adulți și vârstnici,într-un procent destul de mare de pe suprafața globului se nasc cu semne distinctive. Acestea pot fi localizate în cele mai surprinzătoare părți ale corpului.

Citește și

Mit sau realitate? Corpul tău se modifică complet la fiecare șapte ani?

Pe față, gât, membre, abdomen sau pe spate, acestea aduc fiecărui purtător un plus de unicitate. Cu siguranță te-ai întrebat măcar o dată care ar fi explicația apariției acestor semne din naștere.

Explicațiile „din popor”

Dintotdeauna au venit pe lume copii cu semne distinctive de la naștere. Unele mai pronunțate, iar altele mai estompate, au trezit interesul străbunilor. În unele credințe, semnele respective erau asociate cu binele sau norocul. Mulți bătrâni erau de părere că acel copil va deveni un adult „însemnat” să aibă o viață aleasă. De altfel, în unele comunități, cei care purtau astfel de semne erau de-a dreptul prețuiți având parte de un tratament aparte.

De cealaltă parte a baricadei, în popor, se considera că semnele specifice de pe corpul copilului nu sunt de bun augur. Mulți bătrâni ai vremii erau convinși că acestea sunt un semn al răului pe care îl vor avea de înfruntat în viață.

Tot în popor, se credea că gândurile apăsătoare ale mamei în timpul sarcinii iau aceste forme pe pielea noului născut.

Bineînțeles că pentru niciuna dintre aceste variante nu există vreo concluzie științifică. Un lucru este însă cert: fiecare semn are o formă unică.

Se întâmplă ca aceste „marcaje” de pe piele să aibă figuri asemănătoare cu obiecte, ființe, plante. De exemplu forma de pește, a unei frunze sau chiar a aripilor unei păsări. Până acum nu s-a descoperit care ar fi explicația clară pentru astfel de asocieri.

Mai mult, nici din punct de vedere medical nu există explicații oficiale în acest sens. În termeni medicali aceste semne sunt denumite „pete pigmentare”. Multe dintre acestea, în special cele roșiatice, deseori dispar de pe corpul copilului în timpul creșterii. Petele de culoare maronie rămân uneori chiar pentru tot restul vieții.