„Schimb de mame” este una dintre cele mai longevive emisiuni din grila celor de la Prima TV, dar și din România.

De ani de zile, formatul pare că și-a format un public fidel care continuă să urmărească edițiile și în prezent. Un mare aport l-a avut și TikTok-ul care a scos la „lumină” unele dintre cele mai amuzante faze din toate sezoanele.

„Schimb de mame” este emisiunea care i-a cucerit pe români încă de la primele ediții și nu este de mirare de ce a devenit un fenomen, în adevăratul sens al cuvântului. Dincolo de partea de entertainment, emisiunea prezenta și principalele probleme ale familiilor de români.

Deși poate părea surprinzător, emisiunea „Schimb de mame” rulează și în prezent, ba chiar a dat naștere unor adevărate vedete în mediul online. De departe, cea mai celebră mamă dintre toate câte au fost este Mary Tănase, cunoscută după replica „nu apă”.

Câți bani primesc familiile care participă la „Schimb de mame”. Mary „nu apă” a spus adevărul
Info Moldova

Mary „nu apă”, mămica senzație a online-ului

Mai nou, aceasta și-a făcut cont de TikTok pentru a fi mult mai aproape de fanii ei care îi scriu necontenit. Mary face foarte multe live-uri și și-a propus să fie extrem de sinceră, mai ales că știe că principalele întrebări pe care le primește sunt legate de emisiunea la care a participat.

Mary „nu apă”, așa cum este cunoscută în mediul online și nu numai, a recunoscut că emisiunea este regizată, dar are și unele părți reale, așa cum a fost scena în care ea a plâns când a văzut că mămica de schimb le dă copiilor să bea apă.

De asemenea, Mary nu s-a ferit să vorbească și despre sumele de bani pe care le încasează orice familie care acceptă să apară la TV. Pe vremea când a participat ea, adică cu mulți ani în urmă, onorariul mămicilor era de 2.000 de lei. Acum, acesta se pare că a mai crescut și a ajuns la 5.000 de lei.

„Atunci, 500 de euro, acum e mai mult! Acum, am înțeles că este de lei. Orice emisiune se plătește!”, a spus Mary pe TikTok.

@romanisme.roo Răspunde lui @cristinacorchis78 #pentrutine #romania #foryou #schimbdemame ♬ sunet original – romanisme