Covrigii se găsesc la fiecare colț de stradă și sunt accesibili tuturor. Gustul lor cald și savuros îi face să fie iubiți de toată lumea și foarte consumați. Deși nu par să reprezinte o problemă, covrigii nu sunt sănătoși pentru organism și au multe calorii care ne pot afecta silueta.

Românii cumpără o mulțime de covrigi. Sunt o alternativă bună și rapidă pentru un mic dejun luat pe grabă sau pentru o gustare, când nu ave, timp să mâncăm mai mult. Nutriționistul Mihaela Costin a vorbit despre problemele pe care le pot crea banalii covrigi. Ei nu aduc niciun nutrient organismului nostru și ne umplu de calorii.

Un simplu covrig ajunge la 300 de calorii

Dacă ne dorim o siluetă de vis fiindcă vara se apropie cu pași repezi, mâncatul covrigilor nu este cea mai bună alegere. Ei au foarte mulți carbohidrați și zahăr, favorizând supraponderalitatea, diabetul sau chiar bolile de inimă. De cele mai multe ori, sunt fierți în zahăr pentru a se obține gustul lor specific, iar un simplu covrig poate ajunge șa 250-300 de calorii fără să ne dăm seama.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

„Din lipsă de timp sau din obişnuinţă, produsele de simigerie reprezintă una din principalele gustări pentru care optează românii. Consumaţi în exces, covrigii ne pot periclita sănătatea. În primul rând, favorizează supraponderalitatea şi, prin conţinutul crescut de zahăr, diabetul. Totodată, pot irita stomacul şi colonul prin componenţa lui indigestă. În plus, prin conţinutul mare de carbohidraţi, consumaţi în exces covrigii pot favoriza apariţia bolilor de inimă. 

Contează foarte mult cum sunt preparați covrigii. Aceștia au un conținut ridicat de zahăr și favorizează apariţia diabetului. Specialiștii au declarat că este indicat să excludem produsul foarte caloric și să alegem un mic dejun cu lapte și cereale neprocesare industrial sau o chiflă din făină neagră. „Multe simigerii aleg să fiarbă covrigii în exces de zahăr şi substanţe ce potenţează gustul. Un singur covrig conţine 250-300 calorii, însă nu oferă niciun nutrient.”, a spus nutriționistul Mihaela Costin.

Sursa foto: Social media

Varietatea covrigilor îi transformă într-o gustare delicioasă pentru toată lumea. Există variante simple, cu susan, mac sau semințe, dar și cu măsline, brânză, ceapă sau stafide. Totodată, nu putem uita de covrigii umpluți cu ciocolată, mere, vanilie, carne sau cârnăciori. O astfel de gustare, care are și umplutură poate să ajungă până la 400-450 de calorii pentru un singur covrig.